Consiliul Judeţean Timiş

CJT primește rapoarte zilnice de pe șantierul de la Moșnița. Constructorul, pus să termine investiția la timp/FOTO

La scurt timp după ce președintele CJ Timiș, Alin Nica, anunța posibila reziliere a contractului pentru extinderea drumului spre Giarmata, vicepreședintele Cristian Moș, prezenta situația de pe alt drum județean extrem de important, cel de la Moșnița. Nici aici nu e totul cum trebuie, dar lucrările sunt mult mai avansate.

Cristian Moș a vizitat din nou șantierul, așa cum o face destul de des în ultima perioadă. Constructorul are termen de finalizare până pe 15 octombrie.

Știu că șantierul din Moșnița este în momentul de față unul dintre punctele nevralgice ale zonei metropolitane. Acesta este motivul pentru care merg cât pot de des acolo și voi continua s-o fac! Termenul de finalizare al lucrării este 15 octombrie și – în speranța că prestatorii de servicii nu au de gând să plătească penalizări – mă aștept ca lucrarea să fie terminată la timp. Nu vom face concesii. Din partea aparatului executiv CJT am cerut rapoarte zilnice, responsabilii trebuie să fie acolo, pe teren. Acesta este unul dintre șantierele preluate de la fosta administrație județeană și nu suntem într-o situație ideală, am întâmpinat o mulțime de probleme în ultimele luni- dacă mă întrebați pe mine, nu așa aș vrea să se deruleze șantierele din Timiș.

De exemplu, în zona podului, în timpul lucrărilor s-au descoperit probleme și a fost nevoie de o reproiectare. Puteam evita acestă situație? Probabil! Știu că traficul este infernal în această perioadă și îmi cer scuze pentru asta – și da, eu sunt unul dintre cei care s-a opus vehement închiderii circulației pe durata lucrărilor, dar am insistat să existe o semnalizare cât mai bună a șantierului. Nu e ușor, uneori pare o luptă cu morile de vânt, uneori pare că bat la uși închise, trebuie să fiu prezent pe șantier mai des decât e normal… dar sper că finalizarea acestui proiect o să aducă mai multe avantaje comunității locale decât bătăile de cap cu care ne confruntăm aproape zilnic!”, spune Moș, după vizita pe șantier.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

9 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

12 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

15 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

16 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

16 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

16 ore ago