Administratie

Colectați cinci ambalaje din PET sau aluminiu și primiți la schimb un bilet pentru transportul în comun

Și cetățenii din Timișoara vor putea circula cu transportul public, plătind la schimb cu PET-uri și doze de aluminiu. Operațiunea are loc în cadrul Caravanei ”Schimbă PET-ul cu biletul”.

Este o inițiativă inedită, dezvoltată pentru prima dată în România de Act for Tomorrow și Kaufland România în contextul programului Vinerea Verde, lansat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Inițiatorii acestei campanii, care a cunoscut un real succes în Constanța și Craiova, au decis să facă un pas înainte către un viitor sustenabil, prin extinderea ei în această toamnă și în alte orașe din România. În Timișoara, campania se va realiza în data de 1 octombrie, în intervalul orar 08:00-16:00, în toate parcările magazinelor rețelei de supermarketuri amintită, din Timișoara.

Cei dornici să participe trebuie să aibă la ei 5 deșeuri (PET-uri, doze de aluminiu, sticlă) și să le introducă în aparatele automate de colectare Tomra, aflate în magazinele amintite. În urma acestui proces, pentru cei ce au colectat deșeurile separat, automatele vor elibera un cupon în baza căruia se poate primi biletul pentru mijloace de transport în comun, valabil pe două călătorii, de la voluntarii prezenți la fiecare punct de colectare.

Aparatele de colectare Tomra vor fi amplasate la Kaufland Cetate (Str. Gheorghe Lazăr 26), Kaufland Dumbrăvița (comuna Dumbrăvița, str. Conac 51), Kaufland Elisabetin (str. Damaschin Bojinca 4), Kaufland Fabric (str. Mihail Kogălniceanu 11) și Kaufland Vidrighin (str. Chimiștilor 5-9).

Campania se va desfășura în Iași, Timișoara, Buzău, Galați și încă un oraș surpriză, care va fi ales în baza propunerilor venite din partea publicului în perioada 24.09-15.10, iar mecanismul de funcționare poate fi regăsit pe platformele de Facebook și Instagram ale Asociației Act for Tomorrow.

Încă de la lansarea campaniei „Schimbă PET-ul cu biletul” ne-am dorit ca această inițiativă să fie replicată la nivelul cât mai multor orașe, astfel încât oamenii să se poată bucura de orașe verzi și curate. Extinderea campaniei în cât mai multe municipalități reprezintă un obiectiv al nostru și al partenerilor noștri de la Kaufland România, cu sprijinul cărora am reușit să mai zidim o cărămidă pentru un viitor verde pe care cu toții ni-l dorim pentru țara noastră. Succesul edițiilor anterioare ale acestui proiect, ne-a demonstrat că românii au nevoie de astfel de inițiative, care le oferă șansa de a deveni ei înșiși parte din schimbarea pe care ne-o dorim în societate.” a declarat Andrei Coșuleanu, președinte Asociației Act for Tomorrow.

Extinderea campaniei este posibilă deoarece, începând cu 1 septembrie, toate magazinele rețelei, din țară, dispun de infrastructuri de reciclare de tip self-service pentru trei tipuri de ambalaje: PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă și doze de aluminiu (cu volum de până la 1 litru). În plus, în cadrul campaniei „Consumul excesiv de ambalaje dăunează grav comunității”, compania recompensează toți consumatorii care vor adopta un comportament ecologic. Astfel că, la fiecare 5 ambalaje reciclate la automatele de reciclare, consumatorii primesc cupoane de 20% reducere, pentru o anumită categorie de produse ce se actualizează lunar cu sprijinul furnizorilor.

Costul biletelor este suportat integral de către principalul partener privat al acestei campanii. Toate PET-urile colectate în cadrul campaniei vor fi transmise către fabricile de reciclare, unde vor fi transformate în noi resurse.

Caravana Schimbă PET-ul cu biletul este o continuare a inițiativei inedite, lansată la începutul acestei veri în Constanța, în premieră în România, ea având, atât obiectivul încurajării folosirii transportului public, cât și de a promova colectarea și reciclarea deșeurilor care, pe lângă faptul că vor fi transformate în noi resurse, în acest context facilitează și accesul locuitorilor la transportul public. Campania s-a bucurat de un real succes în rândul constănțenilor și craiovenilor, peste 5.500 persoane participând la campanie. Aceștia s-au mobilizat exemplar și au colectat 2.300 kg deșeuri, în cele 6 ediții desfășurate la Constanța și în ediția de la Craiova.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

11 ore ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

13 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

14 ore ago

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

17 ore ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

19 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

21 de ore ago