Primăria Timişoara

Dominic Fritz e nemulțumit de acordarea banilor pe principiul „să se dea la fiecare câte puțin” și cere încurajarea competiției: E o fractură de logică!

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, este total nemulțumit de modul în care se vor aloca banii veniți de la Uniunea Europeană prin Programul Național de Reziliență și Redresare special pentru unitățile administrativ-teritoriale, dar și pe ceea ce ar urma să fie noul PNDL. Conform criteriilor aprobate, se va da câte puțin pentru fiecare, să ajungă la toată lumea, indiferent de numărul de proiecte scrise și de calitatea acestora, spune edilul-șef.

Participând la o dezbatere despre viitorul Europei și implicarea autorităților locale în acest proces, alături de Dacian Cioloș, Fritz a spus că e total nemulțumit de modul de alocare a banilor.

Acest fond pentru UAT-uri, cred că de două miliarde de euro, eu am înțeles că a fost o luptă, Comisia Europeană nu neapărat l-a vrut, pentru că a mirosit un pic a PNDL. Norocul a fost că și Italia a reușit să negocieze un astfel de fond. Acum România și Italia au un fond pentru UAT. Asta a fost marea mea bucurie și am zis că din două miliarde de euro pentru proiecte faine de regenerare urbană, de reziliență urbană, noi în Timișoara ne pregătim. Marea mea dezamăgire a fost cum s-a decis, cred că s-a decis deja, cum o să fie alocată această sumă, o să fie pe principiul că fiecare primește o bucată. Că municipiile o să primească 11 milioane de euro, apoi orașele, comunele, fiecare exact o sumă. Deci din două miliarde de euro, indiferent ce proiecte faine facem la Timișoara, o să primească 11 milioane de euro”, a declarat Fritz.

Situația este aceiași și pe … PNDL 3, sau programul numit fancy ”Anghel Saligny”, care a și rupt coaliția de guvernare.

Am râs când am văzut că acest PNDL 3, ministerul a prezentat normele, același principiu, vor să împartă 50 de miliarde de lei, probabil vrea să contracareze critica noastră că o să fie discreționar. Au mers în extrema cealaltă și au spus că fiecare primește câte ceva. Asta înseamnă că un municipiu ca și Reșița, cu 50.000 de locuitori, o să primească și din PNDL și din fondul pentru UAT la fel ca și Timișoara, care are de zece ori mai mulți locuitori.. acolo mi se pare o fractură de logică și de consecință”, a mai menționat primarul Timișoarei.

El a cerut ca Uniunea Europeană să deschidă cât mai mult posibilitatea UAT de a accesa direct fonduri nerambursabile, ceea ce ar încuraja competiția.

Să aplicăm direct, doar competiția aduce progres. Cel mai rău ar fi ca 50 miliarde de lei pentru PNDL și două miliarde de euro pentru fondul pentru UAT să fie alocate doar pentru a închide gura, ar fi cea mai mare greșeală”, a încheiat Dominic Fritz.

 

 

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Cu un ochi pe sondaje, Sorin Grindeanu reîncălzeşte „doctrina Dragnea”

“Nu mai pot asista la sărăcirea deliberată a milioane de români(…) În loc să fiți…

24 de minute ago

Trei locuri de muncă disponibile la Horticultura

SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…

57 de minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 17 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

13 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

16 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

17 ore ago