Ziua de 4 septembrie va fi despre Alex, un copil minunat care, cu toate că are numai cinci ani, este un luptător.
Recent, el a suferit o operație pe creier și va trebui să înceapă cât mai repede un tratament de recuperare în München. Costurile se ridică la o sumă pe care familia nu și-o poate permite.
Din cauza condițiilor meteo nefavorabile evenimentul programat să aibă loc în data de 28 august, în cadrul Zilelor Aradului, se va organiza sâmbăta aceasta, locația rămânând aceeași: Port Arthur.
„Păstrând sloganul #arădenipentruarădeni, vă propunem ca în 4 septembrie să fim alături de micuțul nostru arădean și familia lui și să-i ajutăm să treacă peste acest moment dificil. Primăria Arad și grupul de voluntari „Gătim împreună pentru o lume mai bună” organizează în acest scop Sarmaliada, un eveniment caritabil dedicat lui Alex. Vă așteptăm, așadar, sâmbătă, 4 septembrie 2021, de la ora 16:00, la Port Arthur cu sarmale la ceaun, smântână și mămăliguță. În urna pusă la dispozitie, așa cum veți vedea, „Donați cât puteți și mâncați cât vreți !” Haideți să fim alături de Alex și să-l ajutăm așa cum numai noi, arădenii, știm să o facem!”, au transmis reprezentanții Primăriei Arad.
Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…
Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…
Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…
După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…