Consiliul Judeţean Timiş

Proteasa îi răspunde lui Lațcău, pe tema SMTT: ”Se plânge că nu mai poate gestiona SMTT-ul”

Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Proteasa, se arată surprins că numele său a fost folosit de viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, într-o ”ieșire nervoasă”, pe tema schimbării stratutului SMTT. Proteasa spune că problema e că Lațcău se plânge că nu mai poate gestiona SMTT și că în acest moment cursele cu autobuze de la STPT au ajuns și la granița cu Serbia, la Foeni, în afara zonei metropolitane.

În cursul zilei de miercuri, viceprimarul Ruben Lațcău spunea că primarii PSD și PNL din Timiș vor să ”fure” autobuzele Timișoarei pentru a putea să își asigure curse spre localitățile lor. Cum? Prin schimbarea statutului Asociației SMTT, propunerile lansate precizând ca fiecare localitate medie să aibă un vot în organizație, la fel ca și Timișoara, care are în prezent mai multe voturi, proporțional cu numărul de locuitori. Printre cei acuzați de preluarea în forță a autobuzelor era și Consiliul Județean Timiș.

Vicepreședintele instituției, Alexandru Proteasa, i-a răspuns lui Lațcău.

”Consiliul Județean Timiș este preocupat și are atribuții în ceea ce privește transportul județean, însă nu face parte din SMTT. Ne dorim și sperăm să devenim membri, în acest sens, am desemnat, din partea instituţiei, o comisie de negociere care va avea o primă întâlnire săptămâna viitoare. Sunt oarecum surprins de menționarea mea și a CJ Timiș în contextul ieșirii publice nervoase a viceprimarului Timișoarei, Ruben Lațcău, care se plânge că nu mai poate gestiona SMTT-ul și că are probleme cu primarii din zona metropolitană. Îmi pare rău pentru situația cu care se confruntă, însă îi reamintesc că poartă răspunderea deciziilor luate fără contribuția CJ Timiș. Cel mai probabil e vorba de o administrare deficitară și lipsită de strategie a resurselor”, spune Proteasa.

El îi recomandă lui Lațcău să analizeze modul în care transportul periurban este realizat, iar în prim planul analizei a fost localitatea Foeni, aflată în afara zonei metropolitane, dar care are primar USR PLUS.

”Înțeleg că are o nemulțumire privind deservirea localității Satchinez, de exemplu, dar consideră perfect firesc să se extindă dincolo de zona metropolitană, până la Foeni, la 35 km de Timișoara, tocmai la granița cu Serbia, unde este primar USR-PLUS, fără îngrijorări că scoate autobuze de pe linia 33. SMTT-ul s-a extins atât cât a avut capacitate să o facă, iar dacă s-a extins mai mult, îi recomand să analizeze mai atent cazul Foeni, ca să înțeleagă ce se întâmplă. Sunt convins că, în cele din urmă, viceprimarul Ruben Lațcău va reuși să comunice eficient cu primarii din SMTT, iar pentru tot ce ține de Consiliul Județean Timiș, îl asigurăm de sprijinul nostru, astfel încât, prin colaborare și nu prin atacuri publice, să rezolvăm problemele de transport ale timișenilor”, a mai spus Proteasa.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Tragedie la Moșnița: s-a răsturnat cu mașina și a murit

Un bărbat de 54 de ani a condus o autoutilitară pe strada Florența din localitatea…

14 ore ago

Universitatea de Vest din Timișoara lansează programul de pregătire gratuită pentru BAC, consiliere și oportunități academice pentru mii de elevi

Universitatea de Vest Timișoara continuă și în anul 2026 programul de sprijin pentru elevii din…

16 ore ago

Spectacol sub panou! Timișoara bate Ploieștiul în prelungiri

A șaptea victorie la rând pe teren propriu pentru prim-divizionara de baschet SCM Politehnica, echipă…

16 ore ago

Codul de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată s-a modificat. Se dorește eliminarea tratamentelor fiscale preferențiale

Începând cu data de 1 ianuarie 2026 au intrat în vigoare cele mai recente modificări…

16 ore ago

Autostrada A1, plină de gropi periculoase în asfalt. DRDP Timișoara ne anunță că le astupă cu soluții temporare/VIDEO

Șoferii care circulă pe autostrada A1, mai ales pe porțiunea dintre Lugoj și Timișoara, se…

16 ore ago

Conform DEX: Cel mai bun fotbalist – Nicolae Robu

Când un primar se laudă că a atras sute de milioane de euro investiții din…

18 ore ago