Administratie

S-au dat și banii de sport, proveniți de la bugetul Timișoarei. ASU Politehnica, beneficiară după contestații

Centrul de Proiecte Timișoara, structura prin care Primăria Municipiului acordă bani nerambursabili pentru diverse activități, a încheiat jurizarea proiectelor depuse pe sport. Astfel, prin Apelul 4/2021 Sport, 15 asociații sportive din cele 18 înscrise au primit finanțare de la bugetul local.

În total, un milion de lei va lua drumul conturilor unor cluburi din cele mai felurite domenii. Suma maximă acordată a fost de 75.000 de lei, nu mai puțin de opt dintre cele 15 admise la finanțare primind această sumă, probabil pe principiul ”câte puțin pentru fiecare”.

Cluburile sportive care au primit finanțare fac parte din mai multe domenii: fotbal, handbal, atletism, scrimă, rugby, canotaj, ciclism, jogging, dans sportiv, box sau judo.

Cei 1 milion de lei merg către: Clubul Sportiv Asociația Alergotura, Clubul Sportiv Universitar „Universitatea de Vest din Timișoara”, Asociația Clubul de Dans Sportiv

SPORTIM Dance, CSU Politehnica Timișoara, Club Sportiv Nautic Banat Timișoara, Clubul Sportiv Școlar nr. 1 Timișoara, Asociația Club Sportiv Warriors Timișoara, ACS Floreta Timișoara, Asociația Club Sportiv Academia de Judo Timișoara, Clubul Sportiv Școlar BEGA Timișoara, CSF CFR 1933 Timișoara, ACS FC Juventus Timișoara, ACS ASU Politehnica Timișoara, Haltere Club Timișoara și Clubul Sportiv Municipal Timișoara. Ultimele trei au urcat peste linie în urma contestațiilor.

După cum se vede, și cei de la ASU Politehnica Timișoara au reușit să treacă de pragul de punctaj necesar, dar numai în urma contestației depuse. Inițial, gruparea de ligă secundă nu ar fi primit bani. Oricum și suma alocată acum nu ajută cu prea mult clubul, este vorba de 75.000 de lei. Cu acești bani, clubul ar trebui să își monitorizeze prin GPS fotbaliștii, desigur în scop sportiv, în cadrul proiectului ”Îmbunătățirea performanțelor sportive prin monitorizarea GPS a fotbaliștilor Politehnicii Timișoara”.

„Prin acest apel finanțăm proiecte care susțin sportul de performanță și sportul de masă în Timișoara. Printre beneficiari se numără copii și tineri din cluburi sportive școlare, sportivi juniori și seniori ai cluburilor cu tradiție care au format atleți recunoscuți. De asemenea, proiectele sunt orientate spre identificarea de noi sportive cu potențial și pregătirea lor pentru performanță, dar și spre public prin diferite acțiuni cu participare deschisă organizate toamna aceasta de către cluburi”, a declarat Alexandru Boca, inspector de specialitate programe și proiecte.

Două comisii formate din 6 evaluatori independenți au analizat propunerile pentru acest apel. La fiecare sesiune de selecție au participat câte trei specialiști.

Cluburile care au primit bani, dar și cele care nu au trecut bariera punctajului le puteți vedea online

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Prea bătrâni pentru Poliţia Naţională, prea tineri pentru Poliţia Locală?

Imediat după victoria de etapă în cazul pensiilor speciale ale magistraţilor, premierul Ilie Bolojan a…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 2 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 01.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

SCM Poli, sub așteptări în Maramureș. Portarul Makaria, coșmarul alb-violeților

Un derby de tradiție al handbalului românesc s-a încheiat dezamăgitor pentru reprezentanta Banatului. Minaur Baia…

14 ore ago

Responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și a gestionării deşeurilor, în dezbatere la CCIAT

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…

21 de ore ago

La Universitatea de Vest Timișoara va avea loc seria Conferințelor Prepascale

În acest an, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din…

21 de ore ago

Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii…

22 de ore ago