Timp liber

La Dumbrăvița a fost realizată una dintre cele mai mari picturi murale din România. Pictura are ca inspiraţie tenisul de masă/Foto

O pictură murală de aproape 600 metri pătrați a apărut la Sala Polivalentă din Dumbrăvița. Aceasta a fost realizată de artistul timișorean Andrei Drăgan, cunoscut sub pseudonimul LUX şi va contribui la dezvoltarea unui spațiu de referință al comunei, pentru apropierea comunității față de artă, sport și natură.

Pictura a fost inspirată de performanțele realizate de echipa de tenis de masă a comunei Dumbrăvița, multiplă campioană națională. Ea a fost concepută ca o formă de considerație adusă de comunitatea locală sportivelor care au reprezentat localitatea în competițiile interne și internaționale, și în același timp își propune să fie o sursă de inspirație pentru tinerii sportivi.

„Lucrarea este un joc compozițional și cromatic în jurul naturii explozive a sporturilor competitive. Momentul în care adrenalina și concentrarea din competiție transcend trivialitatea cotidiană devine centrul universului participantilor”, a spus Andrei Drăgan (LUX).

„Este o mare bucurie pentru noi că tenisul de masă și rezultatele obținute de acest sport au ajuns sursă de inspirație și pentru artiști. Ideea de a realiza această pictură aici e excelentă, pentru că, și cu ajutorul ei, vom putea promova în continuare, în rândul tinerilor, atât tenisul de masa, cât și sportul, în general”, a afirmat Nicoleta Husar, antrenoarea cu care s-au obținut titlurile de campioană a României de către echipa de tenis de masa a Dumbrăviței.

Lucrarea de mari dimensiuni a fost realizată în cadrul proiectului (Car)Casa polivalentă, al cărui scop este de a interveni într-un loc reprezentativ pentru comunitate și de a da o față nouă unei viitoare zone de interes, din care face parte și noua Casă de cultură, dar și alte obiective care vor revitaliza spațiul public al comunei Dumbrăvița.

„Mă bucur de reușita acestui proiect, este o pictură deosebită care impresionează prin dinamism. A fost o alegere foarte inspirată aceasta a Sălii Polivalente, o clădire al cărei design era monoton și care a primit astfel un suflu modern. Avem în plan să organizăm un concurs de proiecte pentru amenajarea întregii zone. Anul acesta, greu încercat de pandemie, ne-a dat viața peste cap, dar am reușit să avem o agendă culturală extrem de diversificată, care să acopere cât mai multe domenii artistice: muzică, teatru, film, sculptură, pictură. Îmi doresc ca latura culturală a Dumbrăviței să crească de la an la an, să devenim o localitate cunoscută pentru evenimentele culturale și, de ce nu, să fim parte din proiectul Timișoara – Capitală Culturală Europeană”, a declarat Horia Bugarin, primarul Comunei Dumbrăvița.

Pictura murală devine astfel, nu doar un obiect de referință pentru comunitatea din Dumbrăvița, ci și o refacere a spiritului de comunicare cu spațiul public, prin activare urbană.

“Mediul cultural internațional crește exponențial cu nevoia societății de a-și redobândi spațiul public ca bun comun și de a-l ocroti, îngriji și estetiza. ​​Dumbrăvița are avantajul amplasării în imediată proximitate față de Pădurea Verde. Sala Polivalentă, destinație sportivă, poate astfel deveni și spațiu public recreațional, constituind o “poartă” spre natură. Astfel se creează conexiunea artă-om-sport-natură, premisă ideală pentru un trai bun”, a conchis Andreea Săsăran, curator, manager de proiect, co-fondator ACIA.

 

 

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

12 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

12 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

13 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

14 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

14 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

16 ore ago