Nicolae Bitea și-a înaintat demisia din funcția de director general al Societății de Transport Public Timișoara (STPT), în cadrul Consiliului de Administrație, invocând motive personale. Săptămâna trecută, primarul Dominic Fritz i-a cerut demisia lui Bitea, după ce pe numele directorului STPT DNA a început urmărirea penală.
Nicolae Bitea își încheie colaborarea în calitate de director general cu STPT începând cu data de 19 octombrie 2021. În urmă cu câteva zile, primarul Dominic Fritz i-a cerut lui Bitea să demisioneze din funcţie, după ce DNA a început urmărirea penală pe numele directorului STPT. Fritz a mai cerut o verificare în cadrul STPT pentru a afla dacă aici s-au oferit poziții contra altor beneficii politice.
Într-un comunicat de presă, Bitea şi-a făcut un fel de raport al activităţii sale în frunea STPT.
„Am preluat Societatea de Transport Public Timișoara în calitate de director general începând cu data de 27 iulie 2018, dată la care erau restanțe salariale către angajați de mai bine de două luni. De asemenea, condițiile de muncă ale angajaților din cadrul STPT erau sub orice nivel de acceptare. În aceste condiții, pe parcursul celor mai bine de trei ani în care am activat ca director general al instituției m-am preocupat de achitarea salariilor la timp, mărirea acestora și de crearea condițiilor de muncă cel puțin decente în toate sectoarele, dar în special la nivelul personalului muncitor, unde am găsit condiții aproape inumane de muncă. În ceea ce privește activitatea transportului public local, la data începerii mandatului meu erau scoase în circulație 115 de mijloace de transport în fiecare zi. În prezent sunt scoase 165 de mijloace de transport în comun, pe liniile urbane și metropolitane, după ce am suplimentat majoritatea liniilor cu mai multe unități (tramvaie, autobuze, troleibuze, minibuze)”, a spus Bitea
El afirmă că situaţia financiară a STPT este acceptabilă, amintind însă de relaţia proastă cu Societatea Metropolitană de Transport Timișoara
“Precizez că situația financiară a STPT este rezonabilă, cu excepția ratei care trebuie achitată către ANAF, ”moștenire„ veche pe care am găsit-o în momentul în care am preluat conducerea societății. Situația financiară ar fi fost alta, dacă Societatea Metropolitană de Transport Timișoara ar fi achitat suma de aproximativ 19.000.000 de lei, bani pentru serviciile de transport oferite de STPT. Acesta este și motivul pentru care am intentat proces celor de la SMTT, în vederea plății serviciilor de transport. Țin să atenționez, așa cum am făcut-o de nenumărate ori în ultimul an prin zeci de adrese către Primăria Municipiului Timișoara, că neplata ratei de eșalonare, a obligațiilor la salarii și a TVA-ului duce la pierderea menținerii eșalonării și automat de executare silită de către ANAF a garanțiilor depuse de către STPT. Este vorba despre garanțiile ce presupun întreg patrimoniul societății – tramvaie, troleibuze, hale de reparații, clădiri, parc propriu, baza sportivă în valoare de 87.000.000 de lei. Până la sfârșitul anului 2021 trebuie achitate următoarele sume de bani către ANAF: 2.600.000 lei – luna octombrie; 11.000.000 lei – luna noiembrie; 4.500.000 luna decembrie”, a mai scris Bitea.
Nu în cele din urmă el menţionează 49 de realizări în fruntea STPT:
“1. Angajarea personalului de bord (șoferi și vatmani) – în jur de 120 de șoferi și vatmani în ultimii 3 ani; fără mărirea numărului de șoferi și vatmani ar fi fost imposibil să suplimentăm cu mijloace de transport în comun majoritatea liniilor
În curs de finalizare:
SCM USV Timişoara nu a pierdut timp odată cu finalul sezonului competiţional. Campioana ţării la…
„De Crăciun ne-am luat raţia de libertate” era un celebru mesaj/slogan al Revoluţiei din 1989. O…
Primăria Timișoara pregătește dosarele pentru obținerea finanțării europene, respectiv a autorizației de construire pentru reabilitarea…
PPC Energie și PPC Energie Muntenia își actualizează platformele online de comunicare cu clienții. Astfel,…
Primăria Timișoara are din această săptămână patru cinematografe funcționale în subordine. Ultimul reabilitat și redevenit…
Consilierii locali timișoreni au aprobat, luni seara, în ultima ședință de plen a anului, proiectul…