La finalul lunii septembrie, la Timișoara s-au aflat prof. dr. Alessandro Frigiola și prof. dr. Tammam Yousef, de la Spitalul San Donato, Milano, care sunt coordonatorii Misiunii de Dezvoltare și implementare a Chirurgiei Cardiace Pediatrice. Aceștia, împreună cu echipa managerului conf. dr. Constantin Luca, continuă programul început în 2019, sub coordonarea Ministerului Sănătății din România.
Acestui demers atât de necesar s-a alăturat și Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan care, văzând întreg efortul de până acum pentru deschiderea acestei secții la Timișoara, a promis sprijin pentru achiziționarea și dotarea cu paturi cu funcțiuni complexe a clinicii, atât pentru terapie intensivă cât și pentru recuperare.
Arhiepiscopia Timișoarei, prin Fundația Filantropia Timișoara și cu sprijinul unei firme private asigură dotarea cu 16 paturi. Este vorba despre paturile cerute de medici, și anume: pat spital electric cu două motoare/patru secțiuni cu saltea în trei secțiuni prevăzută cu husă impermeabilă.
Zilele acestea au ajuns deja la Institutul de Cardiologie șase din cele 16 paturi. Operațiile pe inimă la copii vor începe, așadar, în luna noiembrie a acestui an, la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara.
Cu ceva timp în urmă, conf. dr. Constantin Luca, managerul Institutului de Cardiologie Timișoara spunea: „Eu îmi doresc ca în viitor să ajungem la 200 de operații pe an, copii și nou-născuți. Estimez că, în 2-3 ani, vom fi deja o clinică care lucrează și cu un asemenea volum de muncă”.
Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește la sediul central de pe bulevardul V. Pârvan, nr.4,…
Mai e puțin timp până la momentul în care drumul județean care leagă Sânmihaiu Român…
Ziua de sâmbătă, 21 martie, aduce, de la ora 19:00, concertul „Celebratio Musicae Antiquae”, dedicat…
În urmă cu câteva zile, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a confirmat…
Miercuri, PSD n-a mai reuşit să treacă prin Comisia de Buget amendamentele care ar fi…
Între 20 și 22 martie, Iulius Town Timișoara devine locul de întâlnire al pasionaților de…