Prim-divizionara de futsal CFR Timişoara a obţinut un succes extrem de important, 5-2 la Buzău cu care în mare măsură şi-a asigurat accederea în play-off-ul actualului sezon, la chiar primul an de primă ligă.
CFR a dominat copios partida şi a ratat ocazii monumentale, dar a marcat şi goluri spectaculoase, cu care a obţinut o victorie de necontestat.
Căpitanul Matei a deschis scorul, Nemiţeanu a majorat diferenţa, iar antrenorul-jucător Lupu a făcut rapid 0-3. Gazdele au redus din handicap până la pauză prin Nedelea şi s-au apropiat cu reuşita lui David, 2-3. Joao Fernandes a reuşit însă o dublă şi CFR-ul a obţinut a 4-a victorie în campionat, 5-2.
Echipa ferioavră este pe locul 4 şi are acum 6 puncte în faţa Buzăului şi teoretic, chiar dacă vorbim de doar prima etapă din retur, nu mai poate pierde accederea în Top 4, adică în play-off.
La solicitarea SC PORR Construct, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…
Municipalitatea timișoreană a pregătit un proiect de hotărâre prin care dorește să acorde întreținerea spațiilor…
Întreaga zonă a Bastionului Theresia, atât partea primăriei, cât și cea a județului, vor intra…
RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță cea de-a doua campanile trimestrială…
Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…
Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, asocierea cu cei de la Compania Națională de Investiții…