Social

Coduri galbene și portocalii de vânt, lapoviță și ninsori, valabile marți și miercuri

ANM a transmis marți o informare meteo și serie de coduri galbene și portocalii – de vânt puternic, ploi, lapoviță sau ninsoare – valabile în mai multe zone ale țării.

Informarea meteo de intensificări temporare ale vântului, precipitații moderate cantitativ sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare, este valabilă de marți, ora 10.00, până miercuri la ora 20.00.

În intervalul menționat, temporar, vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze la rafală cuprinse în general între 50 și 60 km/h și vor fi precipitații pe arii restrânse moderate cantitativ.

În sud-estul și sudul extrem al țării, pe parcursul zilei de marți (30 noiembrie) vor fi precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și pe arii restrânse ninsoare.

La munte va ninge, iar în regiunile intracarpatice în cursul nopții de marți spre miercuri local vor predomina ninsorile și pe alocuri se va depune strat de zăpadă.

Cod galben de intensificări ale vântului este valabil pentru același interval.

În intervalul menționat, în Dobrogea, precum și în vestul și sud-vestul Olteniei vântul va avea intensificări, cu rafale cuprinse între 55 și 75 km/h.

Intensificări ale vântului vor fi și la altitudini de peste 1.500 m în Carpații Meridionali și de Curbură, cu viteze ce vor depăși 75…85 km/h și va ninge viscolit.

Codul portocaliu de intensificări puternice ale vântului este valabil de marți, ora 12.00, până miercuri ora 18.00.

În după-amiaza și seara zilei de marți (30 noiembrie), în zona de litoral a județului Constanța vor fi intensificări puternice ale vântului, cu rafale de peste 80…90 km/h.

Cod galben de intensificări ale vântului și ninsori, valabil 30 noiembrie, ora 20.00 – 01 decembrie, ora 16.00.

În intervalul menționat, în zona montană și submontană va ninge, se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu viteze cuprinse în general între 55 și 65 km/h. La altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăși 85…95 km/h, viscolind ninsoarea.

Până în dimineața zilei de 1 decembrie, astfel de fenomene se vor semnala și în regiunile nord-vestice.

Cod portocaliu ninsori abundente și viscol la altitudine, valabil de marți, ora 23.00, până miercuri, ora 11.00.

Fenomene și zone vizate: ninsori abundente și viscol la altitudini de peste 1500 m în nordul Carpaților Orientali, local în Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali.

În nordul Carpaților Orientali, local în Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali va ninge abundent, se va depune strat consistent de zăpadă, iar la altitudini de peste 1500 m, rafalele vor depăși 75…85 km/h și va fi viscol.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și a gestionării deşeurilor, în dezbatere la CCIAT

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…

4 ore ago

La Universitatea de Vest Timișoara va avea loc seria Conferințelor Prepascale

În acest an, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din…

4 ore ago

Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii…

5 ore ago

Lugojul nu a (mai) avut probleme la Cluj

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câștigat categoric la Cluj-Napoca, în minimum de seturi.…

6 ore ago

Cum i s-a urcat PSD-ului democrația la cap

Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…

9 ore ago

Primăria Moşniţa Nouă scoate la vânzare prin licitaţie mai multe parcele de teren aflate într-o zonă în continuă dezvoltare

Primăria Moșnița Nouă anunță organizarea licitației publice deschise pentru vânzarea a 22 de terenuri situate…

9 ore ago