Economic

Danezii de la FirstFarms renunță la terenurile deținute în vestul României

Danezii de la FirstFarms, unul dintre cei mai mari investitori din domeniul agricol din România, dar și unul dintre principalii deținători de terenuri agricole din Timiș, renunță la suprafețele arabile de aici și se ”mută” în zona de est a României. De curând, compania a cedat 477 de hectare din cele 1.675 pe care dorea să le cedeze, în cadrul unei tranzacții în valoare de 2,7 milioane de euro.

 FirstFarms A/S a vândut, conform planificării, încă 477 de hectare de teren în vestul României, ca parte a unui contract de vânzare condiționată a unui total 1.675 de hectare, conform unei promisiuni semnate în 2020. În cadrul acordului au mai fost vândute anterior 933 de hectare.

Un total de 1.410 de hectare au fost vândute deja, iar restul de 265 de hectare sunt de așteptat să fie vândute în primul trimestru din 2022. Prețul total de vânzare este de așteptat să fie 85 milioane coroane daneze – 11,4 milioane de euro, din care tranșa de acum a adus în conturile companiei 20 de milioane de coroane – 2,7 milioane de euro.

Ca parte a modelului de afaceri al FirstFarms, portofoliul de terenuri a crescut în valoare ca urmare a lucrărilor de desecare extinse, schimburi de terenuri și îmbunătățirea structurii solului.

Urmează o a cincea vânzare, care va definitiva exit-ul companiei din zona de vest a României. Atunci vor fi cedate și restul de 265 de hectare.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

7 minute ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

2 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

5 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

5 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

6 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

7 ore ago