Sănătate

Epidemiologul Octavian Jurma: „Este foarte posibil că următorul val va fi produs de Omicron”

Epidemiologul timișorean Octavian Jurma afirmă că valul 4-Delta ne-a lovit ca un tsunami, iar dacă infecţiozitatea noii tulpini – B.1.1.529 – se confirmă, valul 5-Omicron ne va lovi că un trăsnet.

„Vaccinaţi-vă, mai ales dacă aţi trecut prin boală. Faceţi-vă boosterul, e un privilegiu că e liber”, a transmis medicul pe pagina sa de Facebook.

„De unde provine estimarea că Omicron este de cinci ori mai infecţios decât Delta? Din evaluarea ratei de dislocare a tulpinii precedente cum sunt cele din imagine. Probabil că estimarea finală a ratei de reproducere va fi semnificativ mai scăzută, însă aceleaşi metode au prognozat că Delta este cu 70% mai infecţioasă decât Alpha. Dacă Delta a produs un asemenea dezastru în România, cu un avantaj de 50% faţă de Alpha, vă imaginaţi ce ravagii poate face Omicron şi cu un avantaj de «doar» 100% faţă de Delta”, a scris, luni seară, pe Facebook, Octavian Jurma.

Medicul a mai explicat că noua varianta a virusului este o veste mai proastă pentru România decât este pentru Africa de Sud.

„Asta înseamnă că Omicron infectează în medie de cinci ori mai uşor populaţia care a trecut deja printr-un boală într-o ţară cu rată scăzută de vaccinare (adică o populaţie similară cu România). Deci încă nu ştim dacă Omicron este o veste proastă pentru toată Europa, doar că este o veste mai proastă pentru România decât este pentru Africa de Sud (noi avem o populaţie mult mai îmbătrânită şi mai vulnerabilă). Există semne că Omicron se răspândeşte cu rapiditate în Europa şi prin urmare este foarte posibil că următorul val va fi produs de Omicron”, a spus el.

Potrivit lui Jurma, în faţa unei tulpini atât de infecţioase, masca FFP2 şi chiar FFP3 devine un mijloc de protecţie absolut esenţial, imediat cum ieşim din casă şi chiar în spaţii libere în care ne aflăm în proximitatea unei alte persoane la mai puţin de doi metri.

„Dacă Delta avea nevoie de 1-2 minute la o distanţă sub doi metri să producă infectare, Omicron va avea nevoie de mai puţin de un minut. Vă imaginaţi cum va arăta un val 5-Omicron în aceste condiţii în România dacă va produce de două ori mai multe cazuri de două ori mai repede decât Delta? Valul 4-Delta ne-a lovit că un tsunami, aşa cum ştiam că o va face dacă nu luăm măsuri de protecţie a populaţiei. Dacă infecţiozitatea B.1.1.529 se confirmă, valul 5-Omicron ne va lovi că un trăsnet”, a mai scris medicul.

„Rugaţi-vă ca veştile că Omicron este mai puţin virulent (grav) decât Delta pentru persoanele trecute prin boală sau vaccinate să fie adevărate. Valul Omicorn a debutat abia acum două săptămâni în Africa de Sud, deci în această săptămână vom avea şi primele date statistice legate de spitalizare. A, era să uit. În Africa de Sud e vară acum. În Europa e iarnă. Vaccinaţi-vă, mai ales dacă aţi trecut prin boală. Faceţi-vă boosterul, e un privilegiu că e liber. Purtaţi masca. Bucuraţi-vă de sărbători alături de cei dragi. Omicron nu este o ameninţare iminentă pentru România. Aşa cum facem noi testările, debutul unui posibil val Omicorn va fi vizibil abia de anul viitor”, a adăugat Jurma.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

18 minute ago

La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor…

42 de minute ago

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

2 ore ago

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

24 de ore ago