Sport

Luptă relansată în Liga 4 Timiș, după ce Buziaș nu a reușit să învingă la Topolovăț

Toții ochii fotbalului mic au fost îndreptați în acest weekend la meciul de la Topolovățu Mare, unde Avântul și liderul Phoenix Buziaș au oferit un spectacol adevărat pentru acest eșalon, chiar dacă au fost și momente de nesportivitate și… 4 eliminări, dar și 6 goluri și alte mari ocazii.

Avântul, una din echipele serioase și solide ale seriei a jucat de la egal la egal cu liderul, acesta din urmă conducând de două ori, ultima dată în minutul 85 printr-un eurogol al primarului din Măureni, Brian Filimon, dar gazdele au reușit cumva să egaleze în prelungirile prelungirilor, 3-3. De acest rezultat au profitat principalele urmăritoare. Flacăra Parța a făcut spectacol la Becicherecu Mic unde s-a impus cu 8-1, Peciu Nou a câștigat la scor de forfait, 3-0 partida cu Atletico Liebling, iar CSM Lugoj s-a distrat cu singura echipă fără piunct, și de „umplutură” am spune noi, Unirea Grabaț, 11-0.

În două meciuri foarte atractive ale etapei, Unirea Sânnicolau Mare a egalat în prelungiri, acasă, Timișul Șag, 2-2, iar CS Comloșu Mare a înscris pe final, 1-0 cu Cocoșul Orțișoara. Tot după un meci spectaculos, Progresul Gătaia a trecut de Universitatea de Vest cu 3-2.

În celelalte partide: Deta – Giarmata 1-4, Sânandrei Carani – Mașloc 1-4, Tomnatic – Ciacova 2-0.

Share
Published by
Alexandru Ghica

Recent Posts

Trei locuri de muncă disponibile la Horticultura

SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…

6 minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 17 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

40 de minute ago

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

12 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

15 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

16 ore ago

Cum va fi vremea în Banat până la finele lui martie

Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…

16 ore ago