Ovidiu Drăgănescu a fost un important lider liberal, președinte de filială, prefect de Timiș, vicepreședinte al CJ Timiș și acum nu e foarte clar ce e: prefect din nou sau subprefect cu rol de prefect, dar nu mai are importanță. Ce contează este că omul chiar are o bogată experiență administrativă din care a încercat să-i povestească și primarului Dominic Fritz în criza Colterm. Nu știe Fritz cum să rezolve criza? Nicio problemă: dă afară 300 de oameni din aparatul primăriei și economiseste 24 milioane de lei pe an, bani cu care poate cumpăra cărbune, Timișoarei cât mai mult cărbune. Sfatul lui Ovidiu Drăgănescu.
Să faci un aparat cât mai suplu într-o administrație locală este o treabă sănătoasă. Când spui că 300 de oameni taie frunză la câini din peste 600 de angajați, te gândești că ai o mare problemă. Nu spun că Ovidiu Drăgănescu n-ar avea dreptate. Nici că are, că se supără sindicatul liber de responsabilități din Primăria Timișoara. Probabil că sunt funcționari în primărie care taie frunză la câini, nu știu însă dacă jumătate, adică unul din doi. Poate sunt mai puțini, poate mai mulți, poate taie frunză cât o taie, dar apoi ai nevoie de el să apese un buton și numai el știe să facă asta. Dar nu asta ar fi problema în soluția „miraculoasă” propusă de reprezentantul guvernului în Timiș.
Fantezia lui Ovidiu Drăgănescu e SF nu pentru că nu știm noi numărul exact de oameni pe care trebuie să-i dea Fritz afară pentru a avea bani să plătească cărbunele, ci cum îi dai afară. Ce mi-ar plăcea să se poată închiria fotoliul de primar să vedem cum ar face alții. O fi moale primarul Fritz, moale și fără pumn de fier, dar tocmai aici e greutatea principalului proiect de care s-a apucat după ce a câștigat Primăria Timișoara – aranjarea aparatului funcționăresc. Și nu-i merge. În problema resursei umane edilul USR încasează la pumni din toate părțile. De la conducerea filarmonicii la Chiș Culiță nu prea există șef să plece altfel decât de bunăvoie.
Modificarea organigramei ca singură soluție cunoscută pentru eliberarea unor posturi a fost contestată în instanță, iar în prima fază apelantului i s-a dat dreptate. De fapt, nici nu se pune problema să dai afară un funcționar public, că nu se poate, ci ideea era ca el să fie mutat de pe un post fierbinte pentru a fi pus altundeva să taie frunze la câini și – cine știe? – plictist, poate omul va pleca singur. Asta e treaba cu supradimensionarea aparatelor administației și Ovidiu Drăgănescu știe mai bine ca noi treaba asta, căci a tăiat și dumnealui frunze la vreun câine.
Și omul n-a negat niciodată asta, ba a criticat-o și atunci când practica acest sport. Era pe vremea când funcția dumnealui de prefect trebuia eliberată pentru adversarul politic, iar el ca înalt funcționar public nu putea fi demis sub nicio formă. Ba, mai spunea dumnealui, nici să plece el nu ar fi putut, pentru că ar fi plătit școlarizarea. Nu știu dacă o fi fost chiar așa și cineva îi mai factura ceva pentru studii, dar Ovidiu Drăgănescu număra o bună perioadă gropile prin drumurile din județul Maramureș. Acolo frunză, acolo câini!
În locul subprefectului liberal i-aș fi recomandat altceva primarului Dominic Fritz. Se zice că dacă nu pricepi ce ți se întâmplă nu trebuie să inventezi chestiuni formidabile, ci doar să vezi ce fac alții și să faci și tu la fel. Prin urmare, primarul Fritz să aibă răbdare să vadă ce fac primarii PNL din municipii care se confruntă cu probleme mari la companiile de încălzire centralizată. Și să aștepte, că ăia sunt tare pricepuți. Simplu.
După ce au picat o dată la vot proiectul taxelor și impozitelor locale, consilierii locali…
Așa cum deBanat.ro a relatat deja, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și liderul PSD Timiș, Alfred…
Etapa a 16-a din liga de elită de volei feminin a debutat pe malul Timişului…
La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț sub coordonarea procurorului din cadrul…
Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului…
La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…