Administratie

Proiectul din Zona Procopiu, de la granița dintre Timișoara și Dumbrăvița, readus în atenție de actuala administrație a orașului. Ideea, lansată inițial de Robu

Conducerea administrativă a Timișoarei anunță că dorește amenajarea unei zone de locuințe aflate la granița dintre oraș și Dumbrăvița. Deocamdată este doar un proiect, care ajunge doar în dezbatere în Consiliul Local Timișoara.

Cum în acest moment majoritatea USR este absolută în CLT, odată cu ”cooptarea” ex-liberalului Raul Ambruș în corabia proprie, este de așteptat ca proiectul să treacă. Vizată este zona Procopiu, situată la ieșirea din Timișoara spre Dumbrăvița.

Este o inițiativă complexă, proiectul va moderniza întreaga zonă amintită. În momentul de față, aceasta nu are trotuare, spații verzi, piste pentru bicicliști, parcări și accese. Concret, este vorba de străzile: Ştefan Procopiu, Eugen Coşeriu, Tristan Tzara, Horia Hulubei şi strada adiacentă Aldea Teodorovici.

Lucrările care se vor executa pe lungimea traseului de peste 2,5 km, cuprind mai multe investiții. Sunt vizate modernizarea carosabilului pe 23.298 mp, amenajarea trotuarelor pe 4.323 mp, realizarea acceselor pe 1.525,62 mp, amenajare de piste de biciclete pe 1.633 mp. Spațiile verzi nou plantate vor însuma 6.600 mp.

De asemenea, are loc realizarea rețelelor de iluminat public, canalizație subterană pentru cabluri, de apă, de canalizare și cea de canalizare pluvială, de alimentare gaz.

Proiectul va contribui la diminuarea surselor de poluare şi îmbunătățirea calităţii aerului, prin asigurarea unui sistem de mobilitate corespunzător şi a unui sistem de colectare şi scurgere a apelor de pe platforma străzilor.

Vă reamintim că administrațiile din Timișoara și Dumbrăvița sunt ambele din cadrul USR. Investițiile timișorene în acea zonă nu sunt la prima încercare, prima a avut loc exact înaintea alegerilor locale, atunci când Nicolae Robu era încă primar și încerca să-l susțină pe Sorin Drăgoi să devină primar la Dumbrăvița. Atunci a apărut și amenajarea de pe strada Tristan Tzara la intersecția cu strada… Procopiu, respectiv un sens giratoriu acolo .

Atunci, primarul Timișoarei anunța că orașul nu e capabil să dezvolte investiția, cea realizată fiind ceva temporar deocamdată, pentru că dezvoltatorii imobiliari au fost neserioşi şi şi-au pus gardurile la proprietăţi unde au considerat, pentru a-şi maximiza profitul, iar strada cu două benzi, trotuare şi piste de biciclete nu se va putea realiza decât după lămurirea problemei gardurilor. Între timp, la alegerile locale Drăgoi a eșuat lamentabil, pierzând chiar și un post de consilier local la Dumbrăvița, dosarul său fiind incomplet. Dar, proiectul municipalității a rămas și acum este folosit din plin de administrația actuală, desigur în alt context politic. Cert este că cetățenii din zona respectivă chiar au nevoie de utilitățile ce vor fi aduse de acest proiect.

Share
Published by
Marcel Hoster
Tags: proiect

Recent Posts

Fostul rector al Universității Politehnica Timișoara, Viorel Șerban, a încetat din viață

Universitatea Politehnica Timișoara anunță, cu profundă durere, trecerea la cele veșnice a celui care a…

9 ore ago

Primarul Fritz prezintă victoriile municipalității în instanță, pe disputele ”imobiliare”

Am avut succes împotriva contestațiilor de pe strada Cezar, în lupta cu Pizzeria Poli, dar…

13 ore ago

Proiectul lărgirii la patru benzi a drumului județean spre Sânandrei a fost oficial demarat

Lucrările de lărgire la patru benzi a drumului care leagă Sânandreiul de DN 69, Timișoara…

14 ore ago

Cu moral bun înaintea unei dispute dificile pe teren propriu

CSC Dumbrăvița abordează jocul cu „studenții” din Copou cu un moral foarte bun, în urma…

17 ore ago

Aquatim lansează programul ”Apa contează! Educație verde pentru viitor”

Aquatim a pregătit la Muzeul Apei din Timișoara un program special pentru grupuri școlare, dedicat…

18 ore ago

Mai mulți medici vor primi apartamente în noul cartier ANL din Giroc

Mai mulți medici vor primi apartamente pentru a locui în noul cartier ANL de la…

18 ore ago