Administratie

Se repară la Bastion, dar numai pe partea Consiliului Județean. Se schimbă becuri și instalații electrice, se vopsește gardul din pasajul rutier

Complexul Bastion intră în reparații, dar numai pe partea administrată de Consiliul Județean, nu și pe cea a Primăriei Timișoara. În loc să fie gândit un proiect comun, doar pe partea stângă, unde se află în prezent și clădirea care găzduiește Muzeul Național al Banatului, va fi instalație electrică nouă și becuri cu LED, dar și gard revopsit în pasajul rutier, în timp ce pe partea stângă, nu. Poate și municipalitatea va face ceva investiții, din orgoliu.

Timp de o lună, curtea Bastionului Theresia din Timișoara, pe partea administrată de CJ Timiș, va trece prin mai multe reparații, menite a aduce obiectivul turistic în atenția timișorenilor și a turiștilor. Se schimbă corpurile de iluminat cu unele pe bază de LED, ocazie cu care va fi revizuită și instalația electrică. În plus, se vopsește gardul la pasajul pietonal de sub Bastion, se înlocuiesc anumite trepte de lemn cu unele din piatră și se restaurează aproape 200 metri liniari de plăci de alamă.

De asemenea, zona tomberoanelor și a generatorului electric va fi îngrădită cu panouri de lemn potrivite din punct de vedere estetic cu zona în care se află. Firma contractată are termen să încheie lucrările până pe 16 decembrie.

Investiția se ridică la 210.000 lei. Trebuie menționat însă că lucrările de reparații majore, suplimentare celor menționate mai sus, vor fi făcute anul viitor, la ieșirea din iarnă.

”Intervenim acum, cât putem, revenind apoi la primăvară cu alte lucrări, mult mai mari. Facem ceea ce am promis. Revitalizăm Bastionul, îl transformăm într-un obiectiv turistic important. Am început cu un nou regulament de administrare, mai potrivit, prin care permitem doar activități care atrag public, 50% cultură, 50% HoReCa. Acum, lucrăm și la partea vizuală, conștienți fiind că atât cei care își deschid afaceri în zonă, cât și turiștii nu pot fi atrași de un loc în paragină. Mai multe spații comerciale au fost deja închiriate în urma adoptării noului regulament de organizare și valorificare a Bastionului Theresia, existând toate premisele ca acesta să devină un real punct de atracție pentru Timișoara”, a anunțat Alexandru Proteasa, vicepreședintele CJ Timiș.

Alături de reprezentanții CJT, în poza în care aceștia verifică situația din teren apare și viceprimarul Timișoarei, liberalul Cosmin Tabără. Posibil acesta se află în schimb de bune practici, pentru a prelua din acestea și a le transmite și administrației orașului, care se ocupă de administrarea părții dreapta a complexului din central municipiului.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Mitoman, şarlatan, parașutat de grupuri de interese oculte. Nicolae Robu îi răspunde în stilu-i caracteristic lui Dominic Fritz

Aşa cum era de aşteptat, fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, i-a răspuns succesorului său,…

2 ore ago

Dominic Fritz le cere PSD-iştilor să se delimiteze de intimidările la care este supusă jurnalista Emilia Şercan

Președintele USR, Dominic Fritz, le-a cerut celor din PSD să se ”delimiteze public și imediat…

3 ore ago

„Vitezist” pe treisferturi! Jucător din Africa de Sud, al treilea transfer pentru SCM USV Timișoara

Câștigătoarea Cupei și Supercupei României în 2025, SCM USV Timișoara, continuă campania de transferuri. După…

6 ore ago

Școala Generală 7 va avea peste doi ani un nou corp de clădire cu patru etaje

Primăria Timișoara a depus, marți, cererea pentru finanțare europeană a proiectului de extindere a Școlii…

9 ore ago

Front comun in fața ANI. USR anunță: “Interpretarea legii de către ANI în cazul Paulei Romocean este complet disproporționată și absurdă”

Filiala județeană Timiş a USR se adaugă celor care contestă informațiile despre incompatibilitatea viceprimarului Timișoarei,…

9 ore ago

Accident grav pe centura ocolitoare! Un șofer a rămas încarcerat/Update. Conducătorul auto a murit

Marți 13, zi cu ghinion pe șoselele din Timiș. Accident grav pe centura ocolitoare a…

9 ore ago