Administratie

Sorin Grindeanu vrea la Timișoara o gară exemplu pentru România, numai bună de Capitală Culturală. Promite și sprijin de la minister

Timișoara merită o gară decentă, spune ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, după ce a discutat cu directorul Regionalei CFR Timișoara, Ion Stoichescu. Acesta l-a informat pe ministru că există o autorizație de construcție și că se va trece la reparații.

Directorul CFR Infrastructură, Regionala Timișoara, a fost luat la întrebări de Sorin Grindeanu asupra situației gărilor din Caransebeș și Timişoara. Despre cea din urmă, el cere ca un proces de reabilitare să fie pornit cât mai rapid, iar peste două săptămâni să primească toate informațiile necesare pentru ca la Ministerul Transporturilor să fie făcute diligențele necesare în vederea demarării lucrărilor. Oficialul vrea o gară ”ca afară”.

”Când o să vedem reabilitată și gara din Timișoara ca și gara unei viitoare Capitale Culturale Europene? Mie să îmi spuneți cu ce să vă ajut, astfel încât să avem o gară decentă în Timișoara. Nu glumesc. Pare în continuare din altă epocă, chiar dacă s-au mai făcut anumite lucrări. Ați fost în gări din afara României? Așa vreau să fie și gara din Timișoara! Mie îmi spuneți cu ce pot să impulsionez lucrurile, astfel încât să se întâmple”, i-a spus ministrul şefului CFR Timişoara.

Așa cum a spus că va reveni peste două săptămâni pe Centura Sud pentru verificări, Grindeanu anunță că va reveni la discuții și pentru Gara de Nord. Și atunci așteaptă toate datele necesare pentru ca o renovare a locației să poată fi demarată.

”Peste două săptămâni ne vedem din nou, vreau să îmi spuneți care este datoria Ministerului Transporturilor față de dumneavoastră ca să impulsionați lucrurile, vreau să prindeți tot ce înseamnă gara din Timișoara, să fie bibelou. Noi vom fi Capitala Culturala Europeana. Gara trebuie să fie un exemplu pentru România. Îmi spuneți ce nu e prins pe reabilitare, ce putem face rapid și toate lucrurile despre acest proiect despre care se vorbește din perioada în care eram viceprimar”, a încheiat Grindeanu.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

7 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

7 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

8 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

9 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

9 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

11 ore ago