Eveniment

Au „forţat” frontiera pe contrasens pentru a scăpa de… carantină

Şoferul unui microbuz înmatriculat în România, în care se aflau opt pasageri, a încercat eludarea controlului de frontieră intrând în ţară prin P.T.F. Nădlac, pe contrasens, pe arterele destinate ieşirii din România, încercând astfel să evite triajul epidemiologic.

În data de 13.12.2021, în jurul orei 22.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, judeţul Arad, polițiştii de frontieră care își desfășurau activitatea pe sensul de intrare în România au observat un microbuz care se deplasa pe contrasens, pe sensul de ieșire din țară.

Microbuzul a fost oprit pentru verificări, ocazie cu care s-a constatat că la volanul autoturismului se afla un cetățean român, iar împreună cu acesta, ca pasageri, se mai aflau opt cetățeni români, domiciliaţi pe raza judeţului Bacău, care veneau din Ungaria.

Întrucât mai mulți pasageri, inclusiv șoferul, nu îndeplineau condițiile de exceptare privind măsura carantinării la intrarea în România, sosind dintr-o țară cu risc ridicat de infectare cu virusul SARS-CoV-2, aceștia au încercat să evite controlul de frontieră şi triajul epidemiologic efectuat de lucrătorii Directiei de Sănătate Publică.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de intrare prin trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 

Share
Published by
Alexandru Ghica

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

4 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

7 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

10 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

11 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

11 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

11 ore ago