Social

Eroii Urbani ai Timișoara. Cei care fac binele să circule în capitala Banatului, prezentați comunității

Cine sunt eroii necunoscuți ai Timișoarei, care fac binele să funcționeze în comunitatea locală? La aceasta vrea să ne răspundă Fundația Comunitară Timișoara, cu instalația Eroi Urbani, amplasată în luna decembrie, în Piața Unirii din Timișoara.

Aici se spun povești de bine ale unor oameni care mișcă lucrurile în comunitatea noastră. Ei sunt prezentați în instalația Eroi Urbani, o campanie inițiată de Ness România și implementată de Fundația Comunitară Timișoara. Proiectul aduce în atenția comunității exemple de oameni care nu doar cred în schimbarea în bine, dar o și reprezintă, și își dedică fiecare zi unor activități care au un impact important pentru cei din jur.

Cei șapte eroi urbani prezentați în instalația din Piața Unirii, activează în domenii diferite, de la social și umanitar, până la medical și educație. Eroii au fost aleși dintr-o listă de 29 de nominalizări, de către un juriu format din două jurnaliste, trei persoane din mediul business și o reprezentantă a Fundației Comunitare Timișoara.

”Toate comunitățile, chiar și cele mai dezvoltate, trec adesea prin situații de criză, au dificultăți și nevoi care pot fi rezolvate doar cu aportul și prin solidaritatea membrilor săi activi. La Fundația Comunitară Timișoara avem privilegiul să descoperim și să lucrăm alături de acești oameni care mișcă lucrurile înspre mai bine. Prin Campania Eroi Urbani ne dorim tare mult să aducem la cunoștința publicului larg poveștile din spatele proiectelor, să expunem faptele și acțiunile lor bune, să inspirăm prin puterea exemplului și nu în ultimul rând să redăm speranța că în orașul nostru sunt oameni care acționează în slujba binelui comun”, a spus Daniela Chesaru, Fundația Comunitară Timișoara.

Instalația Eroi Urbani va sta în Piața Unirii până în 10 ianuarie 2022 și dorește să ofere exemple prin care oricine se poate implica în bunul mers al comunității și poate deveni un erou urban. În Timișoara există multe ocazii în care orice persoană poate să fie de ajutor, fie prin intermediul unui ONG, fie printr-o campanie umanitară, sau chiar prin demararea propriului proiect.

Campania Eroi Urbani se desfășoară în paralel în Timișoara și Iași, atât fizic printr-o instalație de totemuri în fiecare oraș, cât și online pe site-ul www.eroiurbani.ro unde se vor găsi și alte exemple de eroi urbani implicați în bunul mers al comunității.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

2 ore ago

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

11 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

14 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

15 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

19 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

19 ore ago