Economic

Inițiative de responsabilitate socială, de peste o sută de mii de euro, derulate de una dintre cele mai importante companii din Timișoara

Compania Continental a fost implicată în acest an în România în proiecte de responsabilitate socială în valoare de peste 130.000 de euro. Au fost realizate intervenții în unități medicale, au fost înființate centre de vaccinare, dar și diferite inițiative locale în domeniul social.

Proiectele de responsabilitate socială au fost în atenția sediilor Continental din România și în anul în care compania a marcat 150 de ani de existență. Peste 130.000 de euro au avut ca destinație proiecte care creează valoare în societate.

O parte din acești bani au fost folosiți pentru renovarea și echiparea unor unități medicale cu aparatură necesară pentru buna funcționare a acestora. În plus, compania s-a implicat, pentru al doilea an la rând în lupta împotriva răspândirii pandemiei de coronavirus prin înființarea și dotarea a două centre de vaccinare la Timișoara și Sibiu și prin susținerea desfășurării activității în aceste centre. În plus, colegi din sediile Continental din țară s-au implicat voluntar în diferite inițiative locale prin care au susținut activități de responsabilitate socială.

Activitățile de responsabilitate socială reprezintă o cheie prin care ne implicăm în comunitate, sprijinim inițiativele care aduc beneficii în fiecare loc în care suntem prezenți și este o dovadă a aplicării valorilor noastre în comunitate: solidaritatea. Găsirea de soluții într-o perioadă din ce în ce mai provocatoare a fost, și încă mai este, un aspect care ne obligă să ne autodepășim”, spune Christian von Albrichsfeld, head of country Continental România.

La nivel global, Continental a lansat campanii de strângere de fonduri pentru organizațiile caritabile pentru a sărbători cea de-a 150-a aniversare a companiei. Campania „Raising Heartbeats Challenge” are aceeași idee centrală ca și anul aniversar în ansamblu: Mobilitatea ca motor al schimbării și forța continuă de mișcare a Continental. La nivel de România, 30.000 de euro au fost direcționați către a organizația non-guvernamentală Code For Romania pentru proiectele din aria educației.

Două sedii din Timișoara – cele cu activitate în automotive și tires – s-au implicat financiar în echiparea Spitalului de Boli Infecțioase “Victor Babeș” din Timișoara, a Spitalului Județean și a Clinicii de Pediatrie Bega.  În funcție de nevoile fiecărei unități spitalicești, din fondurile donate au fost cumpărate echipamente care au rolul de a proteja persoanele vulnerabile, care au nevoie de ajutor medical. În cazul Spitalului Județean, implicarea companiei a ajutat, pe lângă realizarea triajului pacienților cu COVID-19 ajunși la unitatea de primiri urgențe, la achiziționarea unui container, amplasat în zona de triaj a bolnavilor și la realizarea și extinderea rețelei de oxigen medicinal din clădirea spitalului către cele două containere existente în prezent și folosite ca sală de așteptare astfel încât să fie  asigurat fluxul suplimentar de oxigen de care au nevoie.

Pe lângă susținerea financiară oferită de companie în direcția sanitară, Continental a susținut și diverse proiecte inițiate de organizații non-guvernamentale, inițiative care au condus la adunarea de pachete de hrană pentru persoane care au nevoie de ajutor, la adunarea de ghiozdane pentru elevi care provin din medii sociale defavorizate, la

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

15 minute ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

52 de minute ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

O oră ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

2 ore ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

2 ore ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

2 ore ago