Măcar în decembrie nu-l mai regretați pe Ceaușescu!

În decembrie 1989, Securitatea a încercat evacuarea unui pastor reformat din parohia sa aflată în Piața Maria din Timișoara. Enoriașii au avut curaj să spună că nu sunt de acord cu decizia autorităților și s-au adunat în fața bisericii. Timișoreni cu atitudine, scârbiți de atâta comunism și ceaușism au văzut în această mișcare de pe strada Treboniu Laurean o șansă să-și spună revolta în public, să aibă o manifestare pur politică, alături de supărarea cu substrat administrativ religios al reformaților lui Tokes.

Poate că și alții au văzut din acest moment un bun prilej de a adăuga sare și piper, alte „condimente”, la un protest pentru a fi siguri că această sinceră și pură acțiune se transformă într-o revoluție. Unii le mulțumesc pentru acest ajutor care a facilitate debarcarea dictatorului, dar cei mai mulți croiesc conspirații de pe urma acestor „coincidențe” de turism-inteligence petrecute în acele zile în Timișoara.

Cred că pentru rudele celor împușcați la Timișoara este foarte dureros să vadă cum unii mari amatori de povești cu spioni trec gestul eroic al adevăratelor victime într-o uitare nemeritatî ce-o constatăm în fiecare decembrie. Dar mai dureroasă mi se pare manipularea oribilă prin care se încearcă legarea sentimentului patriotic de regimul Ceaușescu, de comunismul care ne dădea slujbe, care achita datoriile băncilor occidentale, industrializa și oferea poporului o perspectiva unei vieți cenușii, abuziv limitată, dar cu o senzație de stabilitate tristă.

Industria s-a pus pe butuci după 1989 din mai multe motive. Unii au văzut din aceasta o afacere prin vânzarea activelor învechite la fier vechi. Alții le-au cumpărat pe bani mărunți și nu au avut puterea să retehnologizeze, astfel că în complicitate cu vânzătorul, adică statul, n-au mai respectat contractul de privatizare și s-au înfruptat din banii grei obținuți din vânzarea terenului de sub acele întreprinderi. Și să fi fost investitorii români de bună credință, firește că nu puteau ține pasul cu tehnologia modernă și scumpă de afară, în lipsa unor resurse financiare și a unui blocaj politic prin care Ion iliescu și FSN au îngreunat colaborarea cu Uniunea Europeană.

Ceea ce a dus la cel mai efervescent argument al distrugerii patrimoniului industrial românesc: eliminarea concurenței făcute marilor imperialiști veniți de afară. Cu siguranță că punctual putem vorbi și despre astfel de cazuri, dar astăzi suntem orbi și nu mai vedem cine sunt cei care au distrus cea mai mare parte a industriei românești, fie prin vânzare la fier vechi, fie prin trecerea ei în zona imobiliară. Da, securiștii care, culmea, tot ei alimentează astăzi acest fior al nedreptăților la care a fost supusă România de capitaliștii nemți, olandezi sau americani.

O analiză a BNR publicată în urmă cu ceva ani de RFI arată că acum cifrele economice sunt mult mai bune. Dacă înainte de revoluție aveam un PIB de 42 miliarde de euro, astăzi adunăm 200 miliarde. Așa cum suntem azi, cu ramuri de industrie dispărute și alte regrete, regenerarea într-un registru modern s-a produs, astfel încât capacitatea de producție a României se apropie în acești ani la valorile din 1989, dar cu alte performanțe de piață. Aceeași sursă arăta în coșuri zilnice că puterea de cumpărare s-a dublat din 1989 până în 2014, iar până astăzi decalajul cu siguranță s-a amplificat.

Pentru cei care consideră aceste cifre o gargară statistică, îi invit să-și amintească cât dădeau pe carnea de porc adusă de șmecheri de la Comtim, căci în magazine nu se găsea. Da, mușchiulețul era 50 de lei kilogramul, iar salariul mediu era cam de 2500 lei. Acum cine câștigă 3000 de lei e cu leafă mică, iar pe mușchiuleț dă 25 de lei, jumătate cât dădea acum 32 de ani pe acest produs considerat de vârf în industria alimentară românească. Exemplele ar putea continua, dar numai pentru cine poate trece de prejudecata că revoluția ne-a adus mai mult rău decât bine.

Cei mai mulți o ducem mai bine. E adevărat, cu mai multe griji, dar cu așa ceva trăiesc mai toți oamenii în capitalism, aflați într-o societate clădită și pe bază de competiție. Milioane de români circulă într-o migrație economică. Aceștia o duc mai bine pentru că au această libertate. Și o au pentru că acei enoriași au sărit să-și apere pastorul, acei timișoreni au urcat apoi pe tramvaie scandând „Jos Ceaușescu”, iar mai apoi alții au murit pe traseele revoluției în Timișoara, alte orașe, dar mai ales București. Măcar pentru aceștia, puțină decență. Pomeniți-i cu gânduri bune, nu cu văicăreală după Ceaușescu.

P.S. Îți trebuie tone de tupeu să te cheme Nicolae Roman, să fi fost comandant de batalion la UM 01185 Timişoara în timpul revoluției și să candidezi pentru o funcție în Camera Deputaților. Dar dacă tot ai avut tona aia de tupeu, ai ajuns parlamentar din partea AUR, îți mai trebuie o doză letală de nesimțire să te prezinți la o manifestare care, printre altele, comemora morții acelei revoluții la care tu ai participat de partea cealaltă a baricadei. Nu știu dacă a venit invitat sau neinvitat la o acțiune a liberalului Alin Nica, președintele C.J. Timiș, dar am văzut cum același lider politic și-a cerut scuze pentru scandalul iscat după ce mai mulți revoluționari au considerat inacceptabil să stea lângă acel personaj. Nu știu ce mai așteaptă Alin Nica, să-l facă cetățean de onoare al județului!