Măcar în decembrie nu-l mai regretați pe Ceaușescu!

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

În decembrie 1989, Securitatea a încercat evacuarea unui pastor reformat din parohia sa aflată în Piața Maria din Timișoara. Enoriașii au avut curaj să spună că nu sunt de acord cu decizia autorităților și s-au adunat în fața bisericii. Timișoreni cu atitudine, scârbiți de atâta comunism și ceaușism au văzut în această mișcare de pe strada Treboniu Laurean o șansă să-și spună revolta în public, să aibă o manifestare pur politică, alături de supărarea cu substrat administrativ religios al reformaților lui Tokes.

Poate că și alții au văzut din acest moment un bun prilej de a adăuga sare și piper, alte „condimente”, la un protest pentru a fi siguri că această sinceră și pură acțiune se transformă într-o revoluție. Unii le mulțumesc pentru acest ajutor care a facilitate debarcarea dictatorului, dar cei mai mulți croiesc conspirații de pe urma acestor „coincidențe” de turism-inteligence petrecute în acele zile în Timișoara.

Cred că pentru rudele celor împușcați la Timișoara este foarte dureros să vadă cum unii mari amatori de povești cu spioni trec gestul eroic al adevăratelor victime într-o uitare nemeritatî ce-o constatăm în fiecare decembrie. Dar mai dureroasă mi se pare manipularea oribilă prin care se încearcă legarea sentimentului patriotic de regimul Ceaușescu, de comunismul care ne dădea slujbe, care achita datoriile băncilor occidentale, industrializa și oferea poporului o perspectiva unei vieți cenușii, abuziv limitată, dar cu o senzație de stabilitate tristă.

Industria s-a pus pe butuci după 1989 din mai multe motive. Unii au văzut din aceasta o afacere prin vânzarea activelor învechite la fier vechi. Alții le-au cumpărat pe bani mărunți și nu au avut puterea să retehnologizeze, astfel că în complicitate cu vânzătorul, adică statul, n-au mai respectat contractul de privatizare și s-au înfruptat din banii grei obținuți din vânzarea terenului de sub acele întreprinderi. Și să fi fost investitorii români de bună credință, firește că nu puteau ține pasul cu tehnologia modernă și scumpă de afară, în lipsa unor resurse financiare și a unui blocaj politic prin care Ion iliescu și FSN au îngreunat colaborarea cu Uniunea Europeană.

Ceea ce a dus la cel mai efervescent argument al distrugerii patrimoniului industrial românesc: eliminarea concurenței făcute marilor imperialiști veniți de afară. Cu siguranță că punctual putem vorbi și despre astfel de cazuri, dar astăzi suntem orbi și nu mai vedem cine sunt cei care au distrus cea mai mare parte a industriei românești, fie prin vânzare la fier vechi, fie prin trecerea ei în zona imobiliară. Da, securiștii care, culmea, tot ei alimentează astăzi acest fior al nedreptăților la care a fost supusă România de capitaliștii nemți, olandezi sau americani.

O analiză a BNR publicată în urmă cu ceva ani de RFI arată că acum cifrele economice sunt mult mai bune. Dacă înainte de revoluție aveam un PIB de 42 miliarde de euro, astăzi adunăm 200 miliarde. Așa cum suntem azi, cu ramuri de industrie dispărute și alte regrete, regenerarea într-un registru modern s-a produs, astfel încât capacitatea de producție a României se apropie în acești ani la valorile din 1989, dar cu alte performanțe de piață. Aceeași sursă arăta în coșuri zilnice că puterea de cumpărare s-a dublat din 1989 până în 2014, iar până astăzi decalajul cu siguranță s-a amplificat.

Pentru cei care consideră aceste cifre o gargară statistică, îi invit să-și amintească cât dădeau pe carnea de porc adusă de șmecheri de la Comtim, căci în magazine nu se găsea. Da, mușchiulețul era 50 de lei kilogramul, iar salariul mediu era cam de 2500 lei. Acum cine câștigă 3000 de lei e cu leafă mică, iar pe mușchiuleț dă 25 de lei, jumătate cât dădea acum 32 de ani pe acest produs considerat de vârf în industria alimentară românească. Exemplele ar putea continua, dar numai pentru cine poate trece de prejudecata că revoluția ne-a adus mai mult rău decât bine.

Cei mai mulți o ducem mai bine. E adevărat, cu mai multe griji, dar cu așa ceva trăiesc mai toți oamenii în capitalism, aflați într-o societate clădită și pe bază de competiție. Milioane de români circulă într-o migrație economică. Aceștia o duc mai bine pentru că au această libertate. Și o au pentru că acei enoriași au sărit să-și apere pastorul, acei timișoreni au urcat apoi pe tramvaie scandând „Jos Ceaușescu”, iar mai apoi alții au murit pe traseele revoluției în Timișoara, alte orașe, dar mai ales București. Măcar pentru aceștia, puțină decență. Pomeniți-i cu gânduri bune, nu cu văicăreală după Ceaușescu.

P.S. Îți trebuie tone de tupeu să te cheme Nicolae Roman, să fi fost comandant de batalion la UM 01185 Timişoara în timpul revoluției și să candidezi pentru o funcție în Camera Deputaților. Dar dacă tot ai avut tona aia de tupeu, ai ajuns parlamentar din partea AUR, îți mai trebuie o doză letală de nesimțire să te prezinți la o manifestare care, printre altele, comemora morții acelei revoluții la care tu ai participat de partea cealaltă a baricadei. Nu știu dacă a venit invitat sau neinvitat la o acțiune a liberalului Alin Nica, președintele C.J. Timiș, dar am văzut cum același lider politic și-a cerut scuze pentru scandalul iscat după ce mai mulți revoluționari au considerat inacceptabil să stea lângă acel personaj. Nu știu ce mai așteaptă Alin Nica, să-l facă cetățean de onoare al județului!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

ET a spus: (decembrie 26th, 2021 at 00:10 )

De la Alin Nica m-aș fi așteptat să facă o listă cu invitați din care să nu facă parte Roman. Ar fi fost un minim. Faptul că se plânge că unii „nu au manere” este o altă față a neputinței. Dacă inviți porcii în sufragerie, degeaba te plângi că pute, nu pari băiat fin, pari băiat slab.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș a pregătit 57 de milioane de lei pentru a deszăpezi drumurile din administrare, pe perioada iernii

Consiliul Județean Timiș are 57 de milioane de lei pe care vrea să îi aloce pentru a ține drumurile județene ”la negru” pe perioada iernii, în următorii patru ani. Administrația județului a scos la licitație un contract pentru un Acord-cadru de servicii – Prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene. Acordarea se va face pe șase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a pregătit 57 de milioane de lei pentru a deszăpezi drumurile din administrare, pe perioada iernii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Se schimbă raportul de forțe politice în Consiliul Local Timișoara. Un liberal ia locul unui social-democrat

Consiliul Local Timișoara va avea un nou consilier local, iar mișcarea va schimba și raportul politic existent. Vineri, în cadrul unui plen ”instant”, de îndată, aleșii locali au luat cunoștință (și oficial) despre renunțarea la funcție din partea lui Sorin Ionescu, social-democratul plecat la București pentru a face parte din noul guvern. Ca o consecință...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se schimbă raportul de forțe politice în Consiliul Local Timișoara. Un liberal ia locul unui social-democrat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorie pentru Meli! Fetele de la Poli bat Ciucul și își securizează locul în play-off

Politehnica Timișoara a obținut un succes esențial pe stadionul Știința, învingând-o cu 1-0 pe FK Csíkszereda Miercurea Ciuc, echipa care a dominat o bună parte din actualul sezon regular al Superligii Feminine. În urma acestui rezultat, formația timișoreană și-a asigurat matematic prezența în play-off-ul competiției, cu două etape înainte de finalul primei părți a campionatului....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie pentru Meli! Fetele de la Poli bat Ciucul și își securizează locul în play-off
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Campania de colectare gratuită a deșeurilor de echipamente electrice, electronice și electrocasnice continuă în Jebel

Primăria Comunei Jebel, în parteneriat cu ADID Timiş și organizația ECO POSITIVE, desfașoara o campanie de colectare gratuită a deşeurilor de echipamente electrice, electronice și electrocasnice (DEEE). Până la data de 1 decembrie 2026, cetățenii comunei Jebel pot solicita ridicarea aparatelor voluminoase direct de la domiciliu sau pot preda echipamentele de mici dimensiuni la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campania de colectare gratuită a deșeurilor de echipamente electrice, electronice și electrocasnice continuă în Jebel

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Timișoara a obținut un succes esențial pe stadionul Știința, învingând-o cu 1-0 pe FK Csíkszereda Miercurea Ciuc, echipa care a dominat o bună parte din actualul sezon regular al Superligii Feminine. În urma acestui rezultat, formația timișoreană și-a asigurat matematic prezența în play-off-ul competiției, cu două etape înainte de finalul primei părți a campionatului....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie pentru Meli! Fetele de la Poli bat Ciucul și își securizează locul în play-off
Primăria Comunei Jebel, în parteneriat cu ADID Timiş și organizația ECO POSITIVE, desfașoara o campanie de colectare gratuită a deşeurilor de echipamente electrice, electronice și electrocasnice (DEEE). Până la data de 1 decembrie 2026, cetățenii comunei Jebel pot solicita ridicarea aparatelor voluminoase direct de la domiciliu sau pot preda echipamentele de mici dimensiuni la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campania de colectare gratuită a deșeurilor de echipamente electrice, electronice și electrocasnice continuă în Jebel
Pe data de 15 noiembrie 1942, la Timișoara pornea circulația primului firobuz, o nouă premieră a orașului în România. Vehiculele erau produse de FIAT în Italia, iar în cursă au pornit trei dintre cele șapte vehicule cumpărate. Astăzi se împlinesc 84 de ani de la acel moment, venit într-o perioadă dificilă, în cel de al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara sărbătorește 84 de la o nouă premieră: circulația primului firobuz din România, introdus pe străzile orașului de pe Bega/VIDEO
Consiliul Județean Timiș are 57 de milioane de lei pe care vrea să îi aloce pentru a ține drumurile județene ”la negru” pe perioada iernii, în următorii patru ani. Administrația județului a scos la licitație un contract pentru un Acord-cadru de servicii – Prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene. Acordarea se va face pe șase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a pregătit 57 de milioane de lei pentru a deszăpezi drumurile din administrare, pe perioada iernii
Consiliul Local Timișoara va avea un nou consilier local, iar mișcarea va schimba și raportul politic existent. Vineri, în cadrul unui plen ”instant”, de îndată, aleșii locali au luat cunoștință (și oficial) despre renunțarea la funcție din partea lui Sorin Ionescu, social-democratul plecat la București pentru a face parte din noul guvern. Ca o consecință...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se schimbă raportul de forțe politice în Consiliul Local Timișoara. Un liberal ia locul unui social-democrat
CSM CSU Oradea și-a regăsit cadența victoriilor în Liga Națională de Baschet Masculin, impunându-se sâmbătă seara pe teren propriu, scor 85-70, în fața formației SCM Politehnica Timișoara. Disputată în cadrul etapei a 7-a, partida de la Oradea Arena a oferit un duel echilibrat pe alocuri, decis de experiența și precizia gazdelor pe final. Susținuți de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eșec așteptat pe Crișul Repede. Meci echilibrat, decis pe final
La cinci ani, Luciana Matei a dat o altă formă rochiei de mireasă a mamei sale. Astăzi, după un sfert de secol de creație vestimentară, își păstrează libertatea de a crea ceea ce simte, dincolo de tendințele momentului. Ținutele sale poartă o identitate proprie, în care viziunea designerului întâlnește personalitatea femeii care le îmbracă. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Luciana Matei, designerul din Timișoara care croiește haine după personalitatea femeilor
Un grav accident rutier, soldat cu moartea unei tinere în vârstă de 18 ani, a avut loc sâmbătă seara, 14 noiembrie 2026, în localitatea Giroc din județul Timiș. La volanul autoturismului se afla un minor de 17 ani, fără permis de conducere, care a încercat să scape de un echipaj de poliție. Potrivit informațiilor transmise...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Giroc: o tânără de 18 ani a murit după ce un minor fără permis a fugit de poliție cu o mașină luată fără permisiune
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.