Vama Cenad
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 10 decembrie 2021, Hotărârea numărul 113, prin care se schimbă regulile de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc în România.
Noile reguli sunt valabile în perioada10.12.2021 – 08.01.2022, în sensul:
– Introducerea testului RT-PCR pentru – exceptarea de la măsura carantinei a elevilor/studenților, cetățenilor români sau cetățenilor cu domiciliul sau reședința în afara României care au de susținut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în unități/instituții de învățământ de pe teritoriul țării ori se deplasează pentru activități legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum și însoțitorii acestora în situația în care sunt minori.
– Exceptarea de la măsura carantinei a angajaților sistemului național de apărare, ordine publică şi securitate națională care se întorc în România de la activități desfășurate în interes profesional în afara țării din statele terțe dacă sunt vaccinați ori au trecut prin boală.
– Reducerea la 10 zile a duratei de carantinare pentru persoanele vaccinate sau trecute prin boală care sosesc în România din statele terțe fără test RT-PCR.
– Eliminarea posibilității de a ieșii din carantină în a 10 zi dacă efectuează test RT-PCR in a 8 zi.
Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…
Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…
După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…
Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…