Social

„Și tu poți fi Socio Claus”. Eveniment umanitar al Universităţii de Vest, ajuns la a patra ediţie

Departamentul de Sociologie din cadrul Facultății de Sociologie și Psihologie, Universitatea de Vest, organizează, pentru al patrulea an consecutiv, evenimentul Socio Claus, manifestare cu caracter deopotrivă caritabil, destinată strângerii de fonduri pentru copiii cu dizabilități, dar și de sensibilizare a opiniei publice în ceea ce privește acceptarea și integrarea socială a acestora.

 Evenimentul de anul acesta, ”Și tu poți fi Socio Claus”, își propune să fie o campanie cu triplu impact: o campanie de donare de sânge (printre studenți si la nivelul întregii comunități din Timișoara); un eveniment caritabil (prin donarea tichetelor obținute de donatorii de sânge pentru copiii cu dizabilități); dar și o campanie de informare (prin distribuirea de materiale informative privitoare la dizabilitate, terapii, oferta centrelor de profil din orașul Timișoara).

Campania se va desfășura la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara în perioada 6-15 decembrie 2021. Pentru programare în vederea donării, donatorii sunt rugați să utilizeze una dintre aplicațiile online Donorium (https://despre.donorium.ro/) sau BlooDoChallenge (https://bloodochallenge.com/).

Partenerii evenimentului de anul acesta sunt: Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT), Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC Timiș), Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, Centrul de zi pentru copii cu dizabilități ”Podul Lung”, Fundația de Abilitare Speranța, Centrul pentru Resurse și Asistență Educațională Speranța, Centrul de recuperare Marisa, Asociația Micile Comori, Școala Mamei Junior, Asociația Casa Faenza, Asociația Copii și zâne, Centrul de recuperare și reabilitare neurologică Elisar, Cabinetul de psihologie Adela Paliuc, Centrul de dezvoltare Pas cu pas, Cabinet individual de psihologie Berghea Laura Caia.

 „O suită întreagă de parteneri instituționali și sociali sunt aliați în cadrul acestei campanii majore de final de an pe care Universitatea de Vest din Timișoara o derulează, acum la cea de-a patra ediție. Le mulțumim pentru că susțin evenimentul caritabil „Socio Claus”, este exact latura de solidaritate de care au nevoie mulți dintre semenii noștri”, a transmis rectorul UVT, Marilen Pirtea.

 

 

 

 

 

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

2 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

4 ore ago

Weekend dedicat experiențelor la Iulius Town: expoziție de machete, evenimente pet-friendly și spectacole pentru copii

De la evenimente dedicate iubitorilor de sport, expoziție cu machete și navomodele, până la întâlniri…

5 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 14 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 ore ago

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

18 ore ago

Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO

Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…

21 de ore ago