Administratie

Andrei Drăgilă a fost debarcat de la conducerea SC Horticultura. El ocupa funcţia de director din 1991/Update. Cine vine în locul lui

Andrei Drăgilă, matusalemicul director al SC Horticultura, a fost demis, astăzi, din funcţie, printr-o decizie unanimă a Consiliului de Administraţie al societăţii. Update. Consiliul de Administraţie l-a numit ca interimar pe Dan Rusu, inginer venit din zona privată

Legenda spaţiilor verzi ale Timişoarei, Andrei Drăgilă, a fost demis, astăzi, din funcţia de director al SC Horticultura, societate aflată în subordinea Consiliului Local. El deţinea această funcţie încă din anul 1991. De menţionat că a mai existat o tentativă de demitere, care s-a soldat însă cu un eşec. Demisia a fost votată de toţi cei şapte membri ai Consiliului de Administraiţe

Principalele motive ale demiterii au fost situaţia dezastroasă din Parcul Rozelor si Parcul Botanic, constatate încă de vara trecută, dar şi “haosul” de la serele si pepiniera SC Horticultura.

Cei şapte membri ai CA care au votat demitrea sunt: Gabriela Ioana Gunter, Anca Elena Megan, Letiţia Alexandra Mălăieş, Rudolf Graf, Ioan Alexandru Mateuţ, Ioan Viorel Neşcu şi Dana Raluca Dobrescu.

Update

Printr-un comunicat de presă al Primăriei Timişoara, se artaă care au fost motivele ce au stat la baza demiterii lui Drăgilă

“Fostul director executiv al societății nu a luat măsuri pentru a crește veniturile din surse alternative, preferând ca societatea să se bazeze doar pe contractele cu municipalitatea și pe veniturile pe care le aduc acestea. Nu a instituit nicio modalitate clară de evaluare a calității serviciilor prestate, nici în urma adreselor venite de la Direcția de Mediu, în care erau reclamate deficiențe, lucru extrem de grav având în vedere că, la 3 astfel de notificări, contractul cu Primăria Municipiului Timișoara, principalul aducător de venituri pentru societate, poate fi reziliat. Printre notificările venite de la Direcția de Mediu se numără și cea referitoare la deteriorarea Parcului Rozelor din cauza întreținerii deficitare.

Directorul executiv nu s-a îngrijit de buna întreținere a patrimoniului societății. În urma vizitelor efectuate de membrii CA la serele și pepiniera societății au fost constatate lipsa curățeniei, imposibilitatea identificării stocurilor de plante deținute și lipsa de întreținere a echipamentelor.

Consiliul de Administrație a constatat că:

Acesta nu a prezentat CA un plan de management, iar atunci când, după repetate solicitări a făcut-o, a transmis în fapt planul de administrare întocmit de Consiliul de Administrație precedent, care nu are dezvoltată componenta de management cerută de lege;
A împiedicat realizarea auditului, încălcând astfel direct dispoziția CA din data de 18 iunie 2021;
Nu a prezentat un plan de remediere a deficiențelor constatate de membrii CA în Parcul Botanic, în urma vizitei din data de 9 iulie 2021.
Nu a îndeplinit strategia stabilită în planul de administrare pentru majoritatea punctelor asumate;
Nu a prezentat, conform contractului de mandat, situația cheltuielilor societății, oferind doar informații parțiale și acelea doar în urma unor solicitări repetate;
Nu a respectat rolul Consiliului de Administrație și a dat dovadă de lipsă de transparență în transmiterea de informații către membrii acestuia, conform solicitărilor, conducând astfel la împiedicarea desfășurării activității Consiliului în bune condiții;

Pentru toate aceste motive, membrii Consiliului de Administrație al S.C. Horticultura S.A. au decis revocarea mandatului directorului executive”, se arată în comunicat.

În aceeaşi şedinţă s-a stabilit şi cine îl va înlocui, cu titlu de interimat, pe Andrei Drăgilă

“Locul acestuia va fi ocupat, interimar, pe o perioadă de 4 luni, de inginerul Dan Rusu. Antreprenor cu experiență, filiale ale unor companii multinaționale cu 700 de angajați și cifre de afaceri de peste 50 de milioane de euro, atât din România, cât și din Serbia. Cunoscător a patru limbi străine, acesta a ocupat diverse funcții de management în companii naționale și internaționale timp de peste 27 de ani. Noul director interimar al societății va avea ca primă sarcină din partea Consiliului de Administrație realizarea unui inventar și eficientizarea societății prin diversificarea surselor de venit. În același timp, Consiliul Local Timișoara va lansa concursul deschis pentru ocuparea acestei funcții”, se mai arată în comunicat

 

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Proiectul noului pod peste Mureș, de lângă Cenad, face un pas înainte

Lansată în cea de a doua jumătate a acestui an, licitația pentru stabilirea executantului studiului…

6 ore ago

Deplasare grea în ultimul meci din 2025 al baschetbaliștilor

Fără pauză! Etapa a 14-a din Liga Națională masculină de baschet programează un meci în…

8 ore ago

Din 1 ianuarie pregătiți-vă să vă goliți mai repede buzunarele pentru benzină sau motorină. Sau mergeți cu trotineta și bicicleta

Dacă v-ați bucurat de ieftinirea carburanților din ultimele zile, nu sperați să rămână prea mult…

10 ore ago

A intrat pe contrasens și a băgat o femeie și un copil în spital

Duminică, 28 decembrie 2025, în jurul orei 06:15, polițiștii au fost sesizați cu privire la…

11 ore ago

România lui Mitică. Mitică Dragomir

Dacă ar fi să ilustrez anul 2025, ba chiar şi ultimii 36 de ani, rezumându-mă…

14 ore ago

Asociația Club Sportiv Sport Express – locul unde copiii cresc prin sport, încredere și comunitate

Există momente în copilărie care rămân pentru totdeauna: prima minge prinsă corect, primul gol marcat,…

15 ore ago