centura vest
Consiliul Județean Timiș este dispus și poate să preia realizarea centurii vest, bucata care ar închide cercul cu varianta de ocolire a Timișoarei. Ideea nu este nouă, a fost discutată la nivel de administrație județeană, fiind ulterior reluată de noul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, la doar câteva zile de la instalare.
Finanțarea lucrărilor ar urma să fie asigurată de Ministerul Transporturilor, dar președintele CJ Timiș, Alin Nica, vrea controlul investiției, pentru a se lucra mai rapid cu constructorul. Grindeanu a recunoscut faptul că cei de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere au deja prea multe proiecte în portofoliu și nu pot face față așa cum ar trebui altora noi.
Nica spune că administrația județeană este dispusă să preia proiectul.
”Suntem dispuși să preluăm Centura Vest, cred că avem capacitatea să accelerăm lucrările acolo. Evident, dacă avem parte de un constructor puternic, așa cum am văzut în alte proiecte”, a declarat Nica.
Timișoara caută executant pentru un nou parc fotovoltaic, care va fi ridicat pe un teren…
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând de luni, 4 aprilie, circulația unor linii…
Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere…
Panică, ambulanțe, lacrimi, joi în Timișoara după un accident grav, care putea fi evitat dacă…
O nouă stea apare pe firmamentul atletismului bănățean. După mult timp, Timișoara se poate lăuda…
Aquatim continuă procesul de digitalizare a contoarelor de branșament în cartierele din Timișoara. Aceasta se…