Opinii

Românizarea lui Dominic Fritz

Geaba l-au acuzat adversarii politici că nu are domiciliul în Timișoara și că astfel n-ar avea dreptul să ne fie edil. Când a venit primar al Timișoarei, Dominic Fritz a fost pus în fața unei mari dileme. Să fie neamț până la capăt și să încerce să ne învețe și pe noi nemțește sau să fie el mai degrabă român prin comportament, căci de vorbit ne vorbea deja limba. Subiectul Colterm a fost ales spre expunerea publică pentru a pune Timișoara și mai ales conducerea orașului într-o lumină proastă. Ca Timișoara, peste 30 de orașe sunt în moarte clinică cu sistemul centralizat de termoficare, fie ca urmare a penalizării pentru neplata certificatelor verzi, fie pentru datoriile istorice ale societăților care administrează sistemul.

Cum era de așteptat, Centrul a dat bani prin Guvernul Cîțu pentru a nu lăsa jumătate din țară în frig. A dat o sumă mare și Timișoarei, închizând gura primarului și bănățeanului în general, care de mulți ani se vede în ipostaza nedreptățitului în relația cu bugetul de stat. Vezi lipsa unui stadion, a unui spital regional, a unei săli polivalente etc. Pe de altă parte, închiderea gurii lui Dominic Fritz prin poftirea lui să facă mulțumiri cu plecăciune Bucureștiului a adus și îndoiala că nici ăștia de la USR nu fac mare brânză și chiar nu au cum să facă cel puțin în gestionarea datoriilor de tipul celor de la Colterm.

Spuneam că Dominic Fritz s-a românizat, iar nu noi ne-am germanizat. Nu toți. Unii respectăm reguli și ne plătim dările, dar primarul Timișoarei a fost pus în situația neamțului pus să se fofileze în bunul spirit balcanic. Nu a plătit toate certificatele verzi pentru anul trecut pentru că nu avea cu ce. Dacă vreți, era ca în situația bolnavului incurabil care nu se mai teme de efectele tutunului, că oricum moare. Apoi a încercat printr-o casă de avocatură să treacă o parte din activele Colterm în patrimoniul primăriei, normal ar spune unii, căci societatea era oricum acționariată de municipalitate.

Aici au și apărut „șopârlele” alea cu interesul cuiva din primărie să pună mâna pe terenurile valoroase ale Colterm, autorii acestor „șopârle” nespunând că executarea Colterm de către creditori ar fi dus la pierderea acelor terenuri prin executare. Iar cu executarea știm cu toții cam cine stă la pândă și la ce prețuri coboară activul scos la vânzare, ceea ce mă duce la gândul că tocmai contestatarii măsurii primăriei de a proteja activele, firește ilegal sau la limita legii, în dauna creditorilor, ar putea face parte dintr-un grup de oportuniști.

E ca și cum condamnatul prof. Dan Voiculescu ar fi pus averea pe numele copiilor sau nepoților. O șmecherie, am zice. Cam așa s-a întâmplat și cu activele Colterm, iar neplata amenzii pentru neachitarea certificatelor verzi se judecă în instanță. Zilele trecute judecătoria a respins apelul primăriei împotriva măsurii celor de la Mediu. Se va mai face un apel la Curte și tot așa până unde se mai poate, în ideea că acele 21 de milioane de euro vor fi păcălite ca în alte localități din țară prin apelarea la greoiul sistem judiciar românesc.

Iar faptul că Oradea a amânat șase ani deznodământul apelând la justiție este văzut de edilul timișorean cu marea speranță că i se termină mandatul până la o decizie finală în instanță. De nevoie, a început românește primul mandat de primar al Timișoarei. Măcar să îl continue puțin mai nemțește. Nu numai în chestiunea Colterm, dar asta arde tare. Nu cel mai tare, dar Dominic Fritz rămâne cu imaginea pusă pe capul său ca primar de

mare oraș care a lăsat în frig o bună parte dintre cetățeni. Mai are doi ani până la viitoarea campanie electorală și fără o gestionare microscopică și pe termen lung a problemei Colterm șansele pentru un nou mandat vor deveni tot mai mici. Tot mai mici, nu foarte mici, nu vă bucurați chiar așa, domnule Robu!

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Se reia circulația vaporașelor pe Bega

Societatea de Transport Public Timișoara anunță reluarea transportuuil public pe apă pe canalul navigabil Bega,…

23 de minute ago

Viitorul energiei, întors pe toate fețele la UPT în cadrul conferinței „AIEE Talk – Cariera în industria energetică”

Interes major pentru un subiect important de viitor! Universitatea Politehnica Timișoara a găzduit conferința „AIEE…

3 ore ago

La Muzeul Satului Bănățean Timișoara s-a terminat reorganizarea. Se redeschide pentru public, de duminică

Închis pentru public la scurt timp de la numirea unui nou director, în persoana lui…

5 ore ago

Sondaj INSCOP. Românii au mai mare încredere în Dominic Fritz decât în Sorin Grindeanu

Potrivit unui sondaj INSCOP, primarul Timişoarei, Dominic Fritz, preşedinte USR, se bucură de mai mare…

5 ore ago

CNI a desemnat constructorul pentru noul stadion Dan Păltinișanu

Compania Națională de Investiții a stabilit constructorul care se va ocupa de ridicarea noului stadion…

5 ore ago

Un 2026 extrem de ofertant la UPT: start înscrieri la cele zece facultăți și 63 de programe de studii

Momentul mult așteptat de liceeni a sosit! Universitatea Politehnica Timișoara anunță că lansează campania de…

6 ore ago