Un împrumut greu de înțeles, la fel cum au fost multe transferuri din acest sezon la gruparea alb-violetă.
Alexandru Iamandache a semnat cu Politehnica Timişoara. Mijlocaşul ofensiv a sosit de la FC Pucioasa sub formă de împrumut până în 31 decembrie 2022, cu opţiune de prelungire a înţelegerii.
Alexandru Florian Iamandache s-a născut pe 14 septembrie 1999, la Târgovişte, şi evoluează pe postul de mijlocaş ofensiv. A crescut la CSŞ Târgovişte şi a jucat la seniori pentru FC Pucioasa. În prima parte a sezonului a marcat cinci goluri în 14 meciuri pentru formaţia dâmboviţeană, a doua clasată în Seria a 5-a a Ligii 3.
„Sunt foarte fericit, mi-am dorit mult să ajung la Poli Timișoara, o echipă de tradiție. Le mulțumesc celor de aici pentru șansa pe care mi-au acordat-o. Sunt într-un moment bun și sper ca până la finalul campionatului să ajut cât mai mult echipa astfel încât să-şi îndeplinească obiectivul”, Alexandru Iamandache.
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…
Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…
Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…