Lumea celor care au terminat-o cu pandemia

Poate ne întrebăm mulți de ce în comuna cu rata de vaccinare cea mai mare din țară, e vorba de Dumbrăvița noastră, se înregistrează unul dintre cei mai mari indici de îmbolnăvire la mia de locuitor. Nu, n-are sens să cădem în mania conspiraționiștilor, ci doar încercăm să înțelegem de ce se întâmplă lucrul ăsta, ceva logic, fără „șopârle” de sezon cum că așa n-avem de ce să ne mai vaccinăm, dacă tot aia e, ba chiar mai rău. Ba da, are sens să ne vaccinăm atâta vreme cât acest act medical știu că mă ferește de o rezervă în secția de terapie intensivă. Tot mai mulți înțeleg asta, dar odată cu acest gest făcut întrerup aproape orice legătură cu actul prevenției.

Cât de adaptat ai fi la viața socială și la regulile ei stipulate prin legi scrise ori nescrise, în mentalul multora dintre noi s-a înșurubat ideea că am făcut „sacrificiul” vaccinării, acuma ce-ar mai vrea autoritățile? Să înceapă viața! În primul an Covid, mai toți am avut prieteni sau membri ai familiei care au pierdut lupta cu boala. Din fericire, în ultima vreme mulți am fost feriți de astfel de experiențe dureroase. Categoric, în bună parte și de la vaccin, dar și de la schimbările naturale prin care trece și virusul în diferitele forme ale noilor tulpine.

E halucinant cum mulți nu pot accepta că niște reguli într-o țară sunt făcute nu pentru a fi negociate cu tine ca membru al societății, ci pentru a fi respectate. Purtăm centură de siguranță în avion sau mașină? Cei mai mulți o purtăm. De ce? Pentru că ne poate salva viața, iar dacă unii nu cred asta, cum nu cred nici în vaccin, ar trebui să o poarte pentru că este o regulă stabilită de cineva plătit de noi să se ocupe cu așa ceva. Democrația îți dă pârghia electorală, iar dacă nu-ți place cum o putere politică a gestionat o problemă te vei hotărî să o penalizezi la vot. E simplu.

Toți vedem că avem străzi mai pline decât înainte de pandemie, viața merge înainte și doar masca de pe fața noastră în magazine, purtată de unii la mișto, ne mai amintește ce vremuri trăim. În rest… Trăim, nu murim. Muncim, nu bolim, ne distrăm, nu ne sihăstrim, autoritățile se fac că aplică legi pe care nu vor nici ele să le aplice. Autoritățile s-au retras din gestionarea acestei probleme majore, țara e pe pilot automat, iar asta ne face pe toți să încheiem socoteala cu pandemie înainte să fie cazul. Ne-am obișnuit să trăim cu boala. Noi, din Timișoara, noi din Dumbrăvița sau din toată România.

Unii ar zice că asta e bine. E bine că nu închidem economia, e bine că ne păstrăm frumoasele obiceiuri, nu ne lăsăm alterată viața pentru că așa vedem la alții din Europa, Australia, Canada… dar oare jucăm cartea bună? Ce-a mai rămas din ianuarie și apoi în februarie vom vedea dacă n-am tras cumva cartea pierzătoare. Însă și așa, în egoismul nostru vom zice că nu noi am tras-o.

Au tras-o autoritățile, nu noi, complicându-și viața cu o criză sanitară. Au tras-o cei care își cronicizează bolile prin limitarea serviciilor sistemului medical general. Au tras-o cei din industria spectacolelor. E simplu să gândești doar prin prisma ta, întrebându-te ce are dacă te îmbolnăvești. Nu vedeți că Omicronul e ca o gripă banală? Da, dar ce vină au 30 de copii dintr-o clasă, mii de copii într-o școală obligați să facă educație în online că un părinte a stabilit că pentru el s-a terminat pandemia. De aia ne îmbolnăvim în Dumbrăvița, de aia ne îmbolnăvim în Timișoara sau toată România. Vaccinați sau nevaccinați.