Social

23 de persoane, migranți și călăuze, trimise în judecată de Tribunalul Timiș. Cum acționa gruparea

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată a 23 de inculpaţi pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat și trafic de migranţi în varianta agravată.

Este vorba despre 19 cetăţeni străini în stare de arest preventiv și patru cetățeni români arestați la domiciliu.

În perioada iulie – octombrie 2021, mai mulți cetățeni de origine afgană, iraniană și română au constituit un grup infracțional organizat în scopul transportării, adăpostirii, îndrumării și transferării de migranți de origine afro-asiatică, pentru ca aceștia să treacă ilegal frontiera României cu Ungaria pentru a ajunge mai apoi în țări din Europa de Vest.

Procurorii au aflat că unele dintre persoanele specializate în finanțarea activității infracționale de trafic de migranți sunt persoane cu drept de ședere în România care își deschid afaceri comerciale pentru a crea, astfel, un paravan în vederea justificării sumelor de bani transferate pe numele lor (spre exemplu, unul dintre inculpați avea deschis un magazin de articole vestimentare în București).

Inculpații de origine afgană organizați la nivelul II al grupului infracțional acționau sistematic, folosind același mod de operare: aceștia se organizau în grupuri prestabilite, în general compuse din patru persoane (care locuiau împreună și erau, uneori, rude), unul dintre membri fiind un lider cu experiență mai mare („șeful de parcare”).

Fiecăruia dintre aceste grupuri îi era alocată o anumită parcare de pe Autostrada A1, unde aceștia se deplasau aproape în fiecare noapte, asigurau zona și verificau TIR-urile staționate acolo, apoi îndrumau migranții să se urce clandestin în interior și să se ascundă.

Pentru a fi potrivită, remorca unui TIR trebuia să poată fi deschisă cu suficientă ușurință, fără ca activitatea să fie auzită de șofer sau de alte persoane, să aibă în interior marfă pentru a putea camufla migranții, dar și suficient spațiu pentru aceștia. Inculpații îndrumau și transferau în tiruri grupuri de la două până la opt sau zece persoane într-o singură remorcă.

Parcările din județele Arad și Timiș în care acționau inculpații erau situate pe sensul de ieșire din țară spre Ungaria, fiind fără relevanță țara de origine a ansamblului rutier sau destinația finală a acestuia.

Odată ajunși într-un alt stat aflat în vestul Europei, migranții primeau indicații telefonice de la omul de legătură pentru următorul pas în călătoria acestora.

Acesta era asigurat de către patru taximetrişti români.

Concret, șoferii de taxi români erau contactați zilnic, în special prin intermediul unei aplicații de comunicare, de către „șefii de parcare”, și realizau multiple transporturi ale organizatorilor cât și ale diferitelor grupuri de migranți.

Prin întreaga activitate a grupului infracțional organizat, s-a urmărit obținerea unor importante foloase materiale pentru fiecare din membrii acestuia.

În urma activităților desfășurate în cadrul dosarului au fost documentate 45 de acțiuni de transport, adăpostire, îndrumare și transfer ce au vizat peste 250 de migranți.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului Timiș.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Direcția de Cultură dă aviz negativ pentru parcarea multietajată de la Bega. Viceprimarul Romocean e supărată

Proiectul Primăriei Timișoara de a ridica o parcare multietajată pe terenul din spatele Magazinului Bega…

7 ore ago

Începând de astăzi se pot plăti impozitele şi taxele la casieria din cadrul Primăriei Ghiroda

Astăzi, 14 ianuarie, s-a reluat programul cu publicul la Compartimentul Taxe și Impozite și la…

9 ore ago

Școala de Design Circular Cultures ajunge pentru prima dată în România. Nu oriunde, ci chiar la UPT

British Council România, în colaborare cu Universitatea Politehnica din Timișoara, lansează Școala de Design Circular…

10 ore ago

La Școala Gimnazială nr. 2 din Sânnicolau Mare au fost montate centrale termice noi

La Școala Gimnazială nr. 2 “Nestor Oprean” din Sânnicolau Mare au fost montate centrale termice…

10 ore ago

În lumea bună! Timișul, prezent la cel mai important târg internațional de turism al momentului

La inițiativa Consiliului Județean Timiș, România va fi reprezentată prin mai multe organizații de promovare…

10 ore ago

Universitatea de Vest Timişoara primește un teren de 24.000 de metri pătrați la Dumbrăvița. Vrea să ridice acolo un nou liceu

Comuna Dumbrăvița ar putea avea, la rândul ei, parte de un nou hub educațional, așa…

12 ore ago