Politica

Grindeanu, la cinci ani de la Ordonanța 14: Mă gândeam că e posibil să nu mai fac politică

Vineri s-au împlinit cinci ani de când a fost emisă Ordonanța 14, care abroga Ordonanța 13, cea care a schimbat total societatea românească. Sorin Grindeanu era atunci prim-ministru, iar prin adoptarea abrogării el urma să dispară pentru moment din viața politică. A revenit ulterior, deși spune că se gândea că nu va mai intra în acest sector al societății.

Rememorând acel moment, Grindeanu, actualul ministru al Transporturilor, a declarat la Timișoara că știa ce îl va aștepta când a adoptat Ordonanța 14.

”Știu în mod sigur că în momentul în care am dat ordonanța 14, pe care mi-am asumat-o ca prim ministru, știam că voi intra într-o perioadă de conflicte cu PSD, cu conducerea partidului de la acel moment. Totul a culminat cu moțiunea de cenzură. Am fost conștient de acest lucru, mi l-am asumat. A fost într-o sâmbătă seara, am chemat guvernul de acasă, iar la ora opt a fost conferința de presă în care am anunțat am anunțat că dau ordonanța 14. Am fost perfect conștient de ce va urma după ordonanță”, a declarat Grindeanu.

Unul dintre gândurile care au urmat a fost cel în care cariera sa politică a ajuns la un final.

”Dacă ne gândim, ceea ce am anticipat că se va întâmpla că voi intra într-o zonă neprietenoasă cu conducerea partidului, a continuat cu moțiunea și schimbarea guvernului, cu excluderea din partid, sigur că mă gândeam că e posibil să nu mai fac politică. După care s-au schimbat lucrurile la partid”, a mai spus Grindeanu.

Ulterior, el a revenit în partid, dar spune că niciodată nu s-a gândit să intre ca membru în altă formațiune decât PSD.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Asociația Prin Banat încheie proiectul Ambulanța pentru Monumente după cinci ani de activitate

Unul dintre cele mai apreciate proiecte de păstrare a patrimoniului, Ambulanța pentru Monumente, derulat în…

45 de minute ago

Schimbare da manager la Spitalul „Dr. Victor Babeș”. Lui Cristian Oancea nu i se mai prelungeşte contractul

La finalul acestei luni lui Cristian Oancea îi expiră mandatul de manager al Spitalului de…

O oră ago

Consiliul Județean Timiș deleagă spre propria societate întreținerea estetică a 38 de drumuri și a pistei de biciclete de pe malul Begăi

Consiliul Județean Timiș a aprobat alocarea a peste un milion de lei pentru societatea Service…

2 ore ago

Zborurile de marți dinspre Timișoara spre Dubai au fost anulate

Două zboruri programate marți din Timișoara spre zona Golfului au fost anulate. Cursele erau programate…

2 ore ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, va conferenția la Universitatea de Vest Timișoara

Universitatea de Vest Timișoara continuă organizarea eenimentelor sub genericul „Idei care schimbă lumea” În cadrul…

2 ore ago

Sânnicolau Mare, cel mai bogat oraş din judeţul Timiş în 2025, urmat de Jimbolia

Sânnicolau Mare a avut, în 2025, cele mai multe venituri dintre cele opt oraşe ale…

6 ore ago