Consiliul Judeţean Timiş

Județul Timiș are buget votat pentru anul 2022

Consilierii Județeni au votat, miercuri dimineața, bugetul Timișului pe anul 2022. Într-o ședință în care aleșii au avut doar de ridicat mâna, desigur virtual, fără a se face amendamente, dar cu multe comentarii, acesta a trecut la vot și va oferi cadrul de lucru pentru administrația Timișului.

Trecut la punctul 4 al ordinii de zi, proiectul a iscat ceva discuții între aleșii din opoziție și conducerea CJT. Totul a pornit de la solicitarea reprezentantului PSD, Călin Dobra, care a solicitat acordarea, din fondul de rezervă al județului, a sumei de 4,5 milioane de lei pentru a susține costurile de funcționare a societății de termoficare a Timișoarei, Colterm.

Ținând cont de faptul că în ultima perioadă pe sensibilul subiect Colterm toți factorii politici și decizionali și-au dat cu părerea, mai ales pe rețelele de socializare, dar fără a avea o acțiune concretă, propun astăzi să fim pragmatici și concreți în ceea ce înseamnă sprijinirea societății Colterm și fac următorul amendament: alocarea sumei de 4,5 milioane de lei pe fondul de rezervă al consiliului județean de la ceea ce înseamnă întreținerea drumurilor județene, constituirea fondului de rezervă la cinci milioane și transmiterea acestei sume la Primăria Timișoara, cu destinație clară societatea Colterm”, a spus Dobra.

Ca și cum s-ar fi așteptat la o asemenea solicitare (sau una similară), secretarul general al CJT a atras atenția că regulamentul de funcțonare și organizare al instituției nu ar permite realizarea de amendamente doar în scris, iar dacă se fac totuși verbal, acestea pot fi lansate doar cu acceptul inițiatorului proiectului, în acest caz președintele CJ Timiș.

Desigur, Alin Nica a folosit această prevedere pentru a bloca acest amendament, pe care l-a numit ca fiind unul politic. Ioan Sorincău, consilie județean PSD a amintit că legislația s-a schimbat de mult, că acum se permit și amendamente transmise verbal, doar că cei din aparatul tehnic de la CJT nu și-au făcut treaba și nu au adaptat regulamentul.

Până la urmă, folosind acest regulament, Nica a blocat amendamentul lui Dobra, motivând că ar periclita siguranța circulației rutiere din județ.

Eu aș vrea să răspund în această chestiune și provocării, pentru că este o provocare lansată de domnul Dobra, o provocare politică, nu este din grijă neapărată pentru cetățenii Timișoarei, ci mai degrabă să bage zîzanie între PNL și USR, din punct de vedere politic. Într-adevăr, problema încălzirii este una reală, dar nu o putem rezolva punând în discuție siguranța circulației, luând bani de la drumuri județene. De aceea, ținând cont de prevederile regulamentului nostru de organizare și funcționare, amendamentul în forma verbală propusă de domnul Dobra nu este potrivit, pentru că am face deservicii siguranței circulației și reparațiile noastre acolo ar fi puse sub semnul întrebării și de aceea nu pot fi de acord cu alocarea banilor de la drumuri către fondul de rezervă”, a spus Nica în plen.

Proiectul integral al bugetului poate fi citit aici https://www.cjtimis.ro/infocjt/document.php?r=11&d=21842&c=v9bn6k2w

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu

"SC OMV PETROM S.A., anunță publicul interesat asupra depunerii solicitarii de emitere a acordului de…

O oră ago

La un pas de tragedie! O elevă de 14 ani a înghițit intenționat mai multe pastile

Momente teribile la liceul LPS Banatul, unde o elevă de doar 14 ani a făcut…

2 ore ago

Genoveva de Brabant a ajuns nume de stradă într-o comună din Banat

„Genoveva de Brabant”, „Zis”, „Tranziției”, ”Mahală”, „Pupi de floare” sau “Îngustă” sunt numele unor străzi…

2 ore ago

Nou episod de vreme rea, începând de astăzi! Și Banatul va fi afectat din plin

Nu scăpăm de vremea urâtă! Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare în care…

2 ore ago

De la începutul acestui an, 108 cerşetori au fost depistaţi de poliţiştii locali pe străzile Timişoarei şi predaţi centrului de asistență socială

Situația persoanelor vulnerabile și fenomenul cerșetoriei, continuă să fie o prioritate pentru polițiștii locali. De…

2 ore ago

Reevaluarea ofertelor și semnarea contractului pentru noul stadion al Timișoarei ar putea avea loc luna viitoare

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, crede că în luna martie va fi semnat contractul…

2 ore ago