Negocierile din Belarus între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei s-au terminat fără rezultat, urmând ca acestea să fie reluate în zilele următoare. Chiar şi în timpul negocierilor, armata rusă a continuat atacurile împotriva principalelor oraşe din Ucraina, la Kiev având loc cele mai mari explozii de la începutul invaziei.
Discuțiile dintre Rusia și Ucraina s-au încheiat, iar cele două deleagţii s-au întors la Kiev și Moscova pentru consultări. Delegația ucraineană a cerut în cadrul discuțiilor cu Rusia ca invadatorii să-și retragă toate trupele din Ucraina, inclusiv din Crimeea și anumite districte din regiunile Donețk și Lugansk. În schimb, Putin a cerut din nou ”demilitarizarea” și ”denazificarea” Ucrainei. De asemenea, Rusia a cerut ca Ucraina să recunaoscă official anexarea Crimeii.
În pofida negocierilor, armata rusă a continuat să bombardeze cele mai importante oraşe ucrainiene, în principal capitala Kiev şi Harkov, al doilea oraş ca mărime. La Kiev s-au auzit, în această seară, mai multe explozii. Potrivit CNN, acestea au avut loc aproape de centrul orașului și sunt cele mai puternice explozii auzite până acum.
Potrivit unui bilanţ ONU, peste o jumătate de milion de ucraineni care fug din calea invaziei s-au refugiat începând de joi în ţări vecine,
Tot în această seară, președintele Volodimir Zelenski a semnat cererea de aderare la Uniunea Europeană, a anunțat Parlamentul Ucrainei.
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…
Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…
În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…