Poate ranga lui Drulă să scoată USR din irelevanţă?

De două-trei zile, USR ocupă din nou prima pagină a ziarelor, dar şi “breaking news”-urile televiziunilor de ştiri. Şi nu prin cine ştie ce proiect sau vreo performanţă ieşită din comun, ci printr-un scandal fără precedent. Ne-am obişnuit deja ca în USR să izbucnească tot felul de focare de scandal. De la Iaşi la Argeş, din Diaspora la Giurgiu sau mai ştiu unde. Mai de fiecare dată se spunea despre aceste scandaluri publice că reflectă democraţia, dezbaterea şi confruntările de idei din partid. O fi, dar nu de puţine ori se putea observa chiar o anumită voluptate cu care USR-iştii îşi spală chiloţii în public. Ori aici nu mai e vorba de dezbatere, ci de un exhibiţionism pueril, care nu avea cum să nu dăuneze partidului. Şi sondajele confirmă acest lucru.

Ei bine, de această dată, scandalurile au fost duse la un next level. De altfel, ultimul nivel, fiindcă mai sus nu se poate, atâta timp cât combatanţii sunt chiar ultimii doi preşedinţi ai formaţiunii, Dan Barna şi Dacian Cioloş, cei care s-au confruntat şi la ultimele alegeri. Având şi aparenţa unui puci la adresa lui Cioloş, acest război era cumva de anticipat. Şi mă refer la faptul că USR pur şi simplu a lâncezit după ieşirea oarecum infantilă de la guvernare, n-a avut niciun orizont, părea ca un boxer făcut groggy. Se pare că USR-iştii nu se aşteptau la acel deznodământ al crizei politice din toamna anului trecut, neavând niciun plan B. Sigur, şi datorită maşinăriei de propagandă bine unsă financiar de PNL, mai ales, şi PSD, în percepţia publicului – ceea ce contează în politică –  USR a fost transformată în vinovat de serviciu pentru criză, iar nu victima lui Iohannis şi a PNL, cum mai degrabă s-a întâmplat. Dar asta nu înseamnă că trebuie să cazi în defetismul în care s-a ajuns.

USR a eliberat total culoarul opoziţiei în favoarea AUR, inclusiv vechile “arme”, precum gherila politică. Culmea, USR părea să facă mai multă opoziţie în perioada în care se afla la guvernare decât după aceea, devenind un partid strict reactiv. A mai fost şi gafa stupidă a lui Cioloş de-a accepta nominalizarea “la mişto” făcută de Klaus Iohannis pentru funcţia de premier. Nu mai discut de tot felul de lideri şi lideraşi ai partidului care, ajunşi pe la televiziuni, nu doar că nu se opresc la platitudini, dar ajung să se umple de ridicol. Cine îi lăsa să apară? Cică e democraţie. Lipsa de coerenţă la vârful partidudului a fost dată şi de faptul că Biroul Naţional este controlat de foştii USR-işti, în timp ce preşedintele vine din PLUS, ori asperităţile dintre cele două tabere nu au fost stinse niciodată. Abia în ianuarie acest an s-a pus problema rebrendurii imaginii prin constituirea unui Departament de Politici Publice, având rolul să scoată partidul din irelevanţă. Fiindcă acolo se află acum.

Sigur, USR a făcut imense greşeli şi în perioada preşedinţiei lui Dan Barna, mai ales după momentul de glorie al europarlamentarelor din 2019, dar s-au uitat. Dar se poate scrie un tom întreg despre greşelile făcute după acele europarlamentare.

Cert este că USR s-a transformat dintr-un partid anti-sistem, dar un anti-sistem digerabil, de salon, dacă îi pot spune aşa, fără termen de comparaţie cu AUR sau PPDD, într-o formaţiune îmbătrânită prematur. Fiindcă USR însemna speranţa unei întregi generaţii, părând că aduce un aer proaspăt în sulfuroasa atmosferă a politicii din România. Un partid clar reformist, pro-european, care încerca să demonstreze că poţi să avansezi în politică altfel decât prin contraselecţia promovată de celelalte formaţiuni. De aceea probabil a avut succes şi în Timiş, singurul judeţ, în afară de Braşov, în care USR a câştigat alegerile parlamentare din 2020. Nu mai vorbesc de Timişoara, unde USR a câştigat toate alegerile începând de la europarlamentarele din 2019. Ajungând însă la putere, nu de puţine ori USR a împrumutat năravurile vechilor partide. Şi mă refer, în primul rând, la promovarea unor oameni pe baza apartenenţei la o gaşcă sau alta. Iar atunci când nu s-au întâmplat astfel de lucruri, bunele intenţii nu au fost dublate de competenţe, dar şi de un anume pragmatism.

Un pragmatism care poate fi văzut doar la deputatul de Timiş Cătălin Drulă, cel al cărui nume este tot mai vehiculat să preia conducerea partidului în cazul în care Cioloş se ţine de cuvânt şi demisionează dacă nu i se acceptă programul propus la finalul săptămânii trecute. Şi nu i se va accepta. Iar dincolo de unirea tuturor găştilor din partid, restructurarea formaţiunii la nivel de politici publice, mesaje şi alte fineţuri, Drulă mai are o sarcină grea, la prima vedere de neacceptat într-un partid democratic. Şi anume să scoată din dulap ranga cu care a demolat sindicatul mafiot al lui Rădoi şi să o pună pe spinarea unor colegi. Altfel, USR nu doar că riscă să rămână în irelevanţă, dar poate aluneca şi în anarhie. Şi nu mă refer la conceptul politologic de anarhie, ci la cel din limbajul uzual.