Administratie

De luni se pun în vânzare abonamentele Timpark. Vedeți toate detaliile legate de noul regulament de parcare din oraș

Începând de luni, 21 martie, doritorii sunt așteptați să achiziționeze abonamentele pentru serviciul de parcare din oraș, Timpark, sistemul intrând în funcțiune pe 31 martie. Acestea se pot achiziționa de orice persoană, cele generale, în timp ce pentru rezidenți sunt abonamente speciale. Prima categorie se poate cumpăra și online, cea de a doua necesită prezența fizică la sediul Timpark de pe splaiul Titulescu, aceasta pentru că în anii trecuți au fost încercări de… fraudare a identității pentru a beneficia de abonamente ieftine.

Din acest an vor fi două tipuri de parcare, cele generale și cele cu funcțiune mixtă generală și rezidențială, am aflat de la viceprimarul Ruben Lațcău. Vor fi patru zone tarifare, verde, roșu, galben și albastru. Zona zero a orașului va fi cea verde, acolo nu se vor mai acorda abonamente și tarifarea se va face în așa fel încât să se descurajeze parcarea pe termen lung, aceste locuri fiind destinate mai ales celor care au de rezolvat o problemă la instituțiile din zona centrală, ulterior urmând să elibereze locul. Vor fi chiar și străzi unde se vor aplica tarife crescătoare, respectiv cu cât stai mai mult, cu atât plătești mai mult pe oră. Pentru această zonă sunt vizate aproximativ 1.000 din cele 20.000 de locuri taxate din oraș.

O altă noutate, instituțiile care beneficiau de locuri rezervate în zona centrală le vor pierde, se vor menține doar câteva, acolo unde este absolut necesar pentru asigurarea serviciilor ambulanței sau poliției, spre exemplu. Lațcău a dat ca exemplu în acest sens trei licee bine văzute din zona centrală, care, fiecare în parte asigurau câte 50 – 60 de locuri rezervate. Acest lucru va dispărea, ne asigură viceprimarul, fiecare instituție va primi, eventual, un număr mic de asemenea locuri rezervate. Pentru a demonstra că nu vor mai exista ”privilegiați”, el a prezentat situația locurilor destinate chiar primăriei, instituția va avea, chiar în parcarea din spatele clădirii cinci asemenea locuri, exact câte mașini are instituția, poate chiar mai puțin. Restul parcării va fi în regim public, fiind inclusă în zona verde.

”În zona verde – Cetate, nu se vor încasa abonamente, iar zonele roșie și galbenă sunt și azi funcționale, aici vor fi abonamente inclusiv rezidențiale, peste zi va fi deschisă în regim mixt, iar noaptea vor fi pentru rezidenți. Zona albastră, ne extindem în cartiere, vizate, sunt mai ales, Soarelui, Girocului, Aradului, Bărnuțiu. A fost în așa fel gândit ca proprietarii să fie favorizați”, a spus Lațcău.

Dar, pentru a beneficia de un loc de rezident, solicitantul trebuie să fie ori domiciliat la adresă, ori să aibă flotant acolo. Prin această măsură, chiar dacă nu primordial, se dorește înregistrarea în Timișoara a tuturor locuitorilor.

Odată cu noul sistem de taxare se vor păstra și vechile modalități de plată a acesteia.

Viceprimarul e de părere că tarifele sunt mai mult decât acceptabile de către populație.

„Tarifele orare sunt rezonabile. Pentru zona albastră, 1 leu pe oră, galben 1,5 lei, roșie 2 lei. Verde vor fi și tarife progresive. Abonamentele vor fi de 25 lei, 34 de lei, 42 de lei pe lună. În zona verde nu se vor emite abonamente”, a mai spus Ruben Lațcău.

În ceea ce privește gratuitățile, acestea vor fi extrem de puține. Una dintre situațiile vizate este cea a utilizării unui automobil electric, acesta nu va necesita plata unui tarif. De asemenea, pentru cei care vor dona sânge se va acorda timp de o lună un abonament de parcare gratuit.

Vânzarea abonamentelor se va face fie online, pe site-ul Timpark.ro, fie la casieriile de la sediul Serviciului, de pe strada Nicolae Titulescu nr. 10. Aici vor fi deschise patru ghișee, de la ora 8 la 20.

Răspunsuri la toate întrebările legate de noul regulament Timpark puteți găsi aici.

Share
Published by
Marcel Hoster
Tags: tarifeTmpark

Recent Posts

Deşteptarea. Statuie specială realizată la UPT, pentru a comemora Revoluţia din 89

O statuetă care se poate mișca, fără a fi angrenată de mecanisme – intitulată DEȘTEPTAREA…

11 ore ago

Memoria Revoluției de la Timișoara va fi onorată printr-un spectacol multimedia

Alături de portalul inaugurat luni în Parcul Alpinet, Primăria Timișoara a pus la punct un…

12 ore ago

Asociația Poli și Happy Tails Timișoara organizează sâmbătă un Târg de Crăciun caritabil

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 21 decembrie, începând cu ora 16:00, la Bar Leone, Timișoara.…

12 ore ago

Leii din Banat au rămas în Bucureşti şi vor să oprească Rapidul din Cupă

După victoria cu Steaua, din campionat, baschetbaliștii viola au rămas la București, pentru meciul de…

13 ore ago

Întreruperea furnizării apei în Jimbolia

În orașul Jimbolia, s-au desfășurat în ultimii ani lucrări de extindere a rețelelor de apă…

14 ore ago