Social

Aquatim întrerupe apa pe mai multe străzi din Timișoara și în Săcălaz

Luni, 7 martie, între orele 9-13, în Săcălaz se vor efectua lucrări la rețeaua de distribuție. Pe durata lor se va întrerupe furnizarea apei în cartierul Florilor și la unitatea militară.

Marți, 8 martie, în intervalul orar 8 și 12, se va realiza cuplarea unor conducte pe străzile George Emil Palade și Grigore Alexandrescu. Pe durata lucrării vor rămâne fără apă consumatorii de pe strada Armoniei (porțiunea dintre străzile Tudor Arghezi și Aurora), precum și careul de blocuri aflat în intersecția străzilor Armoniei, Aurora și Grigore Alexandrescu.

Tot în 8 martie, între orele 9-12, se va monta debitmetrul general pe sectorul-inel 3. În acel interval se va opri alimentarea cu apă în cartierul Plopi, inclusiv la fabrica Orizo și la Școala Gimnazială nr. 4.

La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, li se recomandă clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă și să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pentru perioada anunțată.

 

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Războiul suveraniştilor, faza pe excremente, şi legătura cu… măgarul lui Buridan

De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…

50 de minute ago

AJF adună copiii Timișoarei în fața televizorului pentru meciul României cu Turcia

Prima acțiune a „noului AJF” are în centru copiii orașului. Astfel, joi, 26 martie, Sala…

O oră ago

Horticultura amenajează parcul din fața Spitalului de Copii: “Un loc mic, dar cu un impact mare”

Angajaţii Horticultura au demarat lucrările pentru amenajarea micului parc din Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 24 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 24.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

18 ore ago