Dominic Fritz a ratat „blitzkrieg”-ul, dar i-a ieşit rolul de „Kill Bill”. Ce urmează?

La început a fost Nasleu. Ionuţ Nasleu, fostul trimis special al lumii interlope în Primăria Timişoara, sfetnic de taină şi bun prieten cu ultracinstitul, megalegalistul şi multpreaperfectul fost primar Nicolae Robu. Totodată, succesorul lui Radu Ţoancă în „rezolvat probleme” în primărie, în limbaj juridic i s-ar spune trafic de influenţă. Au urmat, ordinea nu este neapărat cronologică, Dorel Cojan, Rodica Aurelian, Culiţă Chiş, Ioan Gârboni, Florin Răvăşilă, Andrei Drăgilă, Nicu Bitea, Ioan Goia, Cosmin Buboi, poate chiar Vasile şoferul şi… să mă scuze cei pe care i-au uitat.

I-am enumerat mai sus pe componenţi de bază ai fostei administraţii Robu, PNL-işti sau nu, pe care actualul primar a reuşit să-i deşurubeze din funcţii, într-un an şi jumătate de mandat. Unul după altul, ca un veritabil „Kill Bill”. Ultima lovitură a avut loc chiar în această săptămână, prin demiterea CA al STPT.  La o privire fugară se văd acolo şi câteva dosare penale. Exact, aţi observat bine, de pe listă lipseşte celebra Sanda Greblă, „uitată” pe motiv de securizare a votului în Consiliul Local.

În momentul în care a pus piciorul în clădirea de pe Loga nr. 1, mai toţi susţinătorii lui Fritz i-au spus cu ce trebuie să înceapă. Respectiv, cu un „blietzkrieg”, prin care să se debaraseze rapid de şefii anchilozatului aparat din primărie, dar şi ai unor societăţi ale municipalităţii. Nu a reuşit sau n-a avut forţa să o facă, cu toate că, iniţial, mulţi dintre cei amintiţi se ascundeau prin cotloane sau îşi căutau prieteni prin USR. După trecerea unei perioade de timp, unul câte unul ei ieşit din ascunzişuri şi păreau să nu le mai fie teamă. Totuşi, precum eroina celebrei pelicule a lui Tarantino, Fritz a reuşit, în cele din urmă, tot unul după altul, să scape de ei.

Acum Fritz are puterea deplină, cel puţin în primărie, mai ales că, după foarte multe încercări, i-a trecut şi organigrama. Are control şi pe societăţile municipalităţii, E pohta ce-a pohtit! Numai că tot ce a făcut poate fi şi o sabie cu două tăişuri. (Iar am ajuns la Kill Bill!) E o chestiune de asumare. Nu mai poate să arunce responsabilităţile pe alţii. Nici în primărie, nici în societăţi. Nu mai poate vorbi de „grea moştenire”, cel puţin la capitolul personal. Acum trebuie să conducă. Cu oamenii pe care şi i-a asumat. Şi să-şi asume şi ce se întâmplă în societăţile din subordine. Altfel, energia consumată un an şi jumătate cu aceste schimbări s-a pierdut în van.