Opinii

Dominic Fritz a ratat „blitzkrieg”-ul, dar i-a ieşit rolul de „Kill Bill”. Ce urmează?

La început a fost Nasleu. Ionuţ Nasleu, fostul trimis special al lumii interlope în Primăria Timişoara, sfetnic de taină şi bun prieten cu ultracinstitul, megalegalistul şi multpreaperfectul fost primar Nicolae Robu. Totodată, succesorul lui Radu Ţoancă în „rezolvat probleme” în primărie, în limbaj juridic i s-ar spune trafic de influenţă. Au urmat, ordinea nu este neapărat cronologică, Dorel Cojan, Rodica Aurelian, Culiţă Chiş, Ioan Gârboni, Florin Răvăşilă, Andrei Drăgilă, Nicu Bitea, Ioan Goia, Cosmin Buboi, poate chiar Vasile şoferul şi… să mă scuze cei pe care i-au uitat.

I-am enumerat mai sus pe componenţi de bază ai fostei administraţii Robu, PNL-işti sau nu, pe care actualul primar a reuşit să-i deşurubeze din funcţii, într-un an şi jumătate de mandat. Unul după altul, ca un veritabil „Kill Bill”. Ultima lovitură a avut loc chiar în această săptămână, prin demiterea CA al STPT.  La o privire fugară se văd acolo şi câteva dosare penale. Exact, aţi observat bine, de pe listă lipseşte celebra Sanda Greblă, „uitată” pe motiv de securizare a votului în Consiliul Local.

În momentul în care a pus piciorul în clădirea de pe Loga nr. 1, mai toţi susţinătorii lui Fritz i-au spus cu ce trebuie să înceapă. Respectiv, cu un „blietzkrieg”, prin care să se debaraseze rapid de şefii anchilozatului aparat din primărie, dar şi ai unor societăţi ale municipalităţii. Nu a reuşit sau n-a avut forţa să o facă, cu toate că, iniţial, mulţi dintre cei amintiţi se ascundeau prin cotloane sau îşi căutau prieteni prin USR. După trecerea unei perioade de timp, unul câte unul ei ieşit din ascunzişuri şi păreau să nu le mai fie teamă. Totuşi, precum eroina celebrei pelicule a lui Tarantino, Fritz a reuşit, în cele din urmă, tot unul după altul, să scape de ei.

Acum Fritz are puterea deplină, cel puţin în primărie, mai ales că, după foarte multe încercări, i-a trecut şi organigrama. Are control şi pe societăţile municipalităţii, E pohta ce-a pohtit! Numai că tot ce a făcut poate fi şi o sabie cu două tăişuri. (Iar am ajuns la Kill Bill!) E o chestiune de asumare. Nu mai poate să arunce responsabilităţile pe alţii. Nici în primărie, nici în societăţi. Nu mai poate vorbi de „grea moştenire”, cel puţin la capitolul personal. Acum trebuie să conducă. Cu oamenii pe care şi i-a asumat. Şi să-şi asume şi ce se întâmplă în societăţile din subordine. Altfel, energia consumată un an şi jumătate cu aceste schimbări s-a pierdut în van.

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

De neînvins. Fetele de la Gimnaziala 24, imperiale și în competiția de fotbal

Există momente care rămân marcante pentru identitatea unei instituții, iar victoria răsunătoare a echipei de…

29 de minute ago

Gheorghe Falcă despre opțiunile PNL, dacă PSD rupe coaliția: “Ori facem un guvern minoritar, ori lăsăm PSD să guverneze”

Partidul Național Liberal  are pregătite două opțiuni în cazul în care PSD decide să rupă…

40 de minute ago

La Sânnicolau Mare au fost aniversaţi 145 de ani de la naşterea marelui compozitor Béla Bartók

În weekend, la Sânnicolau Mare, au fost marcaţi 145 de ani de la naşterea lui…

O oră ago

Timișoara primește 68 de milioane de lei fonduri europene Regio Vest pentru finalizarea Centrului MultipleXity

Primăria Timișoara semnează cu ADR Vest și ultimul din seria de contracte de finanțare din…

2 ore ago

Eșec dureros la Vâlcea! SCM Politehnica mai pierde o poziție în clasament

CS Vâlcea a obținut un succes important în cursa pentru locurile de play-off într-un meci…

3 ore ago