În februarie, prețurile solicitate pentru apartamentele noi și vechi scoase la vânzare în România s-au majorat, la nivel național, cu 0,8%. Potrivit datelor Imobiliare.ro, suma medie solicitată la nivel de țară pentru o asemenea unitate locativă a ajuns la 1.609 de euro pe metru pătrat util la finele lui februarie, față de 1.596 de euro pe metru pătrat la finele lui ianuarie.
Comparativ cu perioada similară din 2021, când un apartament putea fi achiziționat cu 1.358 de euro pe metru pătrat, valoarea actuală este cu 18,5% mai mare. Totuși, Capitala a consemnat o scădere a prețului, acest aspect fiind susținut atât de segmentul rezidențial nou, cât și de cel vechi.
„O creștere medie pentru ultimele 12 luni de 18.5% la nivel național este considerabilă. Ne așteptăm la o decelerare pe perioada strict următoare ca urmare a impactului emoțional pe care îl au evenimentele din regiune. Totuși, pe termen mediu, pe fondul unei cereri apreciabile în special pe segmentul nou și al creșterii costurilor de construcție, ne așteptăm ca apartamentele să continuă să se scumpească ”, a spus Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro
În Timișoara, prețul mediu solicitat la vânzarea unui apartament a ajuns în luna februarie, la 1.446 de euro pe metru pătrat util – în condițiile unui avans lunar de 2,4%, de la 1.412 de euro pe metru pătrat. Apartamentele vechi s-au apreciat, în perioada analizată, cu 2,1%, ajungând să coste 1.422 de euro pe metru pătrat (față de 1.393 de euro pe metru pătrat în luna anterioară). Pe de altă parte, locuințele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale au înregistrat un avans de 3,1%, de la 1.455 la 1.500 euro pe metru pătrat.
Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…
Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…
Timp de un an de zile, începând de joi, 19 martie, pe drumul național DN…
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează conferința…
În noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie, România va trece la ora…
Școala Gimnazială Șag beneficiază de noi dotări moderne, printr-un proiect de finanțare din fonduri europene…