Social

Migranți depistați la mall, predați de polițiștii locali Poliției de Frontieră

Polițiștii locali aflați în patrulare în zona mall-ului de pe Calea Sever Bocu au observat, vineri, două persoane, un bărbat și o femeie, care aveau un comportament suspect și care, după fizionomie, păreau a face parte din categoria migranților.

Cei doi au fost legitimați, iar agenții au constatat că este vorba despre o tânără de 21 de ani din Pakistan, și despre un bărbat de 28 de ani din India.

Pentru efectuarea unor investigații mai amănunțite, cei doi au fost conduși la sediul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră, unde au fost predați pe bază de proces-verbal și unde le-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei. Cercetările continuă în acest caz.

Anul trecut, polițiștii locali au predat polițiștilor de la ITPF 264 de migranți ilegali depistați pe străzile Timișoarei, alți 15 fiind predați în primele două luni ale acestui an. Aceștia provin din țări precum Afganistan, Pakistan, Siria, Bangladesh, Maroc, Algeria, Libia, Tunisia, India.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

2 ore ago

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

11 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

14 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

15 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

19 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

19 ore ago