Social

Weekend solicitant pentru pompierii militari de la ISU Timiș, cu aproape o sută de intervenții pe zi

La finele săptămânii, pompierii militari timișeni au fost solicitați și au intervenit la 288 de intervenții și misiuni specifice, având o medie de 96 de intervenții pe zi.

În weekend, pompierii au intervenit pentru stingerea a șapte incendii, au acordat primul ajutor medical și au asigurat măsurile PSI necesare la trei accidente rutiere și au facilitat accesul echipajelor de intervenție prin deblocarea ușilor în trei cazuri.

Și de această dată, cele mai multe intervenții au fost pe partea de acordare a primului ajutor medical, astfel echipajele SMURD asigurând răspunsul la 151 de solicitări.

Pe lângă intervențiile zilnice, pompierii din cadrul celor șapte subunități de intervenție au desfășurat 90 de misiuni de recunoaștere la spitale în vederea prevenirii producerii unor incendii, au executat 17 controale la persoanele aflate în izolare/carantină și au efectuat 14 misiuni de identificare a persoanelor fără adăpost pentru a preveni decesul acestora din cauza frigului.

„Având în vedere faptul că în ultimele zile s-a înregistrat o creștere a numărului incendiilor de vegetație uscată, dorim să le reamintim cetățenilor că arderea miriștilor și a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici.

Această practică de „igienizare a terenurilor” este dăunătoare mediului, deoarece determină poluare aerului prin fumul rezultat, sărăceşte solul de materie organică iar microfauna solului este distrusă. De asemenea, arderea miriștilor omoară zeci de animale anual și distruge habitatul acestora”, au transmis, luni, reprezentanții ISU Timiș.

În cazul în care este necesară arderea miriștii și a resturilor vegetale, aceasta se efectuează respectând următoarele măsuri:

– condiţii meteorologice fără vânt;

– parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate;

– izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţii, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;

– desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;

– asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;

– asigurarea pentru suprafeţe de ardere mai mici de cinci hectare a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare;

– asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de cinci hectare, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire;

– colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată.

Pentru a nu vă pune viața și bunurile în pericol, respectați măsurile de prevenire a incendiilor.

 

 

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Mulți fotbaliști cu nume din Timișoara și din țară vor „bate” mingea în Sala Constantin Jude pentru o cauză nobilă

Cel mai tare turneu de minifotbal din Banat revine! Superstar Charity Cup în colaborare cu…

9 ore ago

Momente magice și la Facultatea de Mecanică UPT cu ocazia Târgului de Crăciun

Dincolo de activitatea didactică și de cercetare, spiritul Politehnicii se regăsește și în solidaritate, implicare…

15 ore ago

Primăria Timișoara vrea să cumpere o nouă clădire în zona Iosefin

Municipalitatea timișoreană vrea să demareze discuțiile pentru preluarea unei noi clădiri în zona Iosefin, pe…

16 ore ago

Primăria a făcut trotuar pe strada Barbu Iscovescu în locul terasei demolate a unui cunoscut restaurant/VIDEO

Oamenii municipalității timișorene s-au mișcat rapid și în locul terasei unui restaurant cunoscut din oraș,…

17 ore ago

S-au cam dus zăpezile de altă dată. Ce prime de Crăciun au mai încasat angajaţii companiilor de stat

Pe fondul măsurilor de austeritate impuse de Guvernul Bolojan, site-ul Economedia.ro a făcut o analiză…

18 ore ago

Vine frigul și vom avea parte și de precipitații

Temperaturile se vor situa sub cele specifice, până aproape de sfârşitul lunii ianuarie, anunţă vineri…

19 ore ago