Politica

Ministrul Transporturilor a anunțat modificarea Legii Achizițiilor Publice

Dorința lui Sorin Grindeanu s-a împlinit. Ministrul Transporturilor a anunțat modificarea Legii Achizițiilor Publice în cadrul ședinței de guvern de vineri. În urma acestor schimbări proiectele de infrastructură se vor putea derula mai rapid și cu mai puține piedici.

”Am modificat legislația achizițiilor publice și a procedurilor de eliberare a avizelor! În domeniul infrastructurii de transport statul român avea nevoie de o reașezare a cadrului legislativ. Aceste modificări aprobate astăzi în Guvern erau absolut necesare pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din România. Până acum 80 la sută din timpul alocat unui proiect era consumat de birocrație, iar dacă reziliai un contract era nevoie de aproximativ doi ani pentru a relua proiectul. Prin aceste modificări consider că au fost eliminate principalele motive pentru întârzierea sau blocarea proiectelor”, a anunțat Grindeanu după ședința de guvern.

Există mai multe paliere unde se vor modifica actualele prevederi legale.

Astfel, în faza de licitație se elimină blocarea contractelor în faza de implementare din cauza creșterii prețurilor. Are loc introducerea obligației ajustării prețurilor pentru contractele cu o durată mai mare de 6 luni, în funcție de evoluția prețurilor din piață

Vor fi eliminate contestațiile nejustificate, autoritatea va reține obligatoriu cauțiunile firmelor care pierd contestațiile.

”În faza de implementare se elimină șantajul antreprenorilor care după semnarea contractelor nu se mobilizează și nu respectă termenele contractuale. Eliminăm întârzierile pe termen lung și indisciplina în faza de execuție. Emiterea unor certificate intermediare (certificat de bună purtare) privind stadiul de execuție, din 90 în 90 de zile. Dacă lucrările nu avansează constructorii vor fi notificați doar de 3 ori, înainte de reziliere, după care se poate intra în procedură de licitație fără publicare. Antreprenorul notificat negativ cu aceste Certificate Intermediare nu va mai putea câștiga licitații, dacă participă în perioada în care are deja în derulare un contract pe care întârzie. Beneficiarii contractelor (CNAIR, CFR) vor putea să plătească direct subcontractorii și furnizorii. Eliminăm notificările (claimurile) depuse chiar la începutul contractelor. Introducem ordine de începere separate pentru faza de proiectare și pentru cea de execuție. Antreprenorul nu va mai putea pretinde cheltuieli suplimentare pe motiv că și-a mobilizat inutil resursele”, a mai spus Grindeanu.

În faza de avizare se elimină timpii pierduți provocați de birocrația excesivă în domeniul exproprierii terenurilor deținute de autoritățile publice locale. Terenurile din proprietatea publică a statului și în administrarea entităților publice se vor transfera în administrarea expropriatorului, o dată cu hotărârea Guvernului prin care este aprobată declanșarea procedurii de expropriere. Se constituie un drept de administrare temporară în favoarea beneficiarului proiectului pentru realizarea lucrărilor pe terenurile aflate în albia minoră, fără a mai fi necesară încheierea altor formalități.

Se instituie drept competență exclusivă a Ministerului Transporturilor aprobarea reglementărilor tehnice specifice privind construcțiile inginerești pentru infrastructura de transport de interes național. Se instituie un termen de 15 zile calendaristice de la depunerea solicitării pentru emiterea Certificatelor de Urbanism și a Autorizațiilor de Construire și 10 zile calendaristice pentru emiterea avizelor solicitate prin certificatele de urbanism (ISU, Proprietari de Utilități). Dacă documentația depusă nu este completă, aceste entități pot face observații doar o singură dată. Ulterior măsurilor pe care beneficiarul le ia conform cerințelor din document, autoritățile respective nu mai pot emite alte solicitări.

Dacă autoritățile nu emit în termenele instituite avizele/autorizațiile, se consideră că documentația depusă de beneficiar este conformă și completă, iar in acest caz autoritățile în cauză sunt obligate să emită autorizațiile în termen de 5 zile. Dacă nici acest termen de 5 zile nu este respectat, se va considera că documentele respective au fost emise tacit. Inclusiv în cazul în care funcționarii Ministerului Transporturilor nu eliberează în timp util Autorizația de Construire, aceasta va putea fi emisă tacit.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Un șofer neatent a băgat două tinere în spital

Accident grav care cu minimă atenție din partea șoferului se putea evita. Dar, ca de…

7 ore ago

Permisele de acces auto pentru Zona Cetate se vor acorda mai ușor

Municipalitatea timișoreană a modificat regulamentul de acces auto în Zona Cetate, astfel încât avizele să…

9 ore ago

Baschetbaliștii vor să își mențină seria bună chiar dacă au o deplasare grea

Etapa a treia din returul Ligii Naționale de baschet aduce o deplasare la Tg. Mureș…

11 ore ago

Caz cutremurător în Banat! O femeie ar fi fost ucisă de un… câine

Sfârșit tragic. Miercuri , 21 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Reșița au fost…

13 ore ago

Copiii criminali și-au petrecut noaptea după gratii! Primul verdict este categotric: crimă cu premeditare

Crima de la Cenei a îngrozit nu doar Banatul ci întreaga țară. Doi copii de…

14 ore ago

Rectorul UVT cere transformarea modului de abordare a sănătății ocupaționale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara, interpretează importanța concluziilor Raportului OECD pe tema sănătății…

14 ore ago