Social

Creșa de pe strada Învățătorului a fost finalizată, la trei ani de la debutul proiectului

Timișoara va avea funcțională, din această toamnă, o nouă creșă. Aceasta a fost finalizată pe strada Învățătorului, la numărul 2, în prezența ministrului Dezvoltării, Attila Cseke. Ridicarea creșei s-a făcut cu fonduri din PNRR, în cadrul programului național ”Sfânta Ana”.

Noua unitate va oferi locuri pentru mai mult de 70 de copii, mai precis șapte grupe de minim zece miciuți, urmând să fie deschisă efectiv din toamna lui 2026. Important e că a fost finalizată construcția, chiar dacă mai e de lucrat la finisaje. Proiectul a fost unul tip, folosit la mai multe astfel de unități dezvoltate prin acest program.

„Sesizând tendința creșterii numărului de nou născuți și lipsa infrastructurii antrepreșcolare în comunitățile locale, în 2021 a fost gândit acest program guvernamental de construire de creșe. El a fost inițial gândit pe o finanțare exclusiv pe buget de stat. În momentul în care a apărut oportunitatea finanțării prin PNRR, în 2022, am transferat o parte din aceste investiții, în cele din municipii, în finanțare europeană, așa cum este cazul și creșei din Timișoara”, a declarat Cseke.

Cinci din cele 241 de creșe care au fost cuprinse în acest program sunt în Timiș, iar cea de la Timișoara este cea cu numărul 39 finalizată. Investiția a fost ridicată pe un teren de 1.500 metri pătrați. Include, lângă clădirea principală, realizată pe un sigur nivel – parter, un teren multifuncțional amenajat cu locuri de joacă, alei pietonale, spații verzi și o parcare de 11 locuri.

„Este o creșă construită după un proiect-tip. Această creșă este o creșă medie, care înseamnă spațiu necesar pentru minimum 70 de copii de vârstă antepreșcolară, 0 – 3 ani. Creșa este împărțită pe trei zone. Zona administrativă, unde trebuie să avem și un spațiu pentru cabinet medical, de exemplu, și alte spații care sunt pentru activități și partea administrativă. Zona centrală, unde avem câte un dormitor pentru 10 copii, deci trebuie să avem șapte dormitoare, fiecare cu baie separată, cu grup sanitar separat, cu spațiu de joacă pentru două grupe de copii, atât în interior, cât și un spațiu de joacă în exterior, cât ne permite terenul. Și în partea finală avem zona tehnico-gospodărească – aceasta este denumirea oficială –, unde avem bucătărie complet echipată, dotată conform normativelor, spălătorie, uscătorie și călcătorie”, a mai spus Cseke Attila.

Valoarea investiției a fost 16,6 milioane de lei. Licitația a fost demarată în 2022, dar procedura a fost anulată în urma unei contestații. La cea de a doua încercare, în septembrie 2023 a fost desemnat un câștigător, asocierea Magnum Construct Proiect SRL – Audiotech Multimedia Group, care a depus o ofertă de 12,3 milioane de lei, fără TVA. Șantierul efectiv a început la jumătatea anului precedent.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

„Clinicile Noi”, partener în implementarea unor programe de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân și a cancerului de col uterin

Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara este implicat, în această perioadă, alături de alte instituții…

26 de minute ago

Oportunitate internațională pentru firmele timișene: eveniment de outsourcing dedicat identificării de producători pentru piața britanică

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, prin rețeaua…

O oră ago

Ambasadorul Portugaliei la București vine la Universitatea de Vest

UVT susține și în acest an universitar seria „Ambasadori în dialog @UVT”, continuând, într-un nou…

O oră ago

Ediția 2026 a Beta va avea loc în mai și iunie, la Liceul Mincu

Beta - bienala de arhitectură din Timișoara va avea loc în perioada 15 mai –…

2 ore ago

Dezastru demografic. Un singur judeţ din România a avut în 2025 mai multe naşteri decât decese. Care este situaţia în judeţul Timiş

În 2025 a existat un singur județ cu spor demografic pozitiv, respectiv a înregistrat mai…

2 ore ago

Patru ani de război. Românii între acceptarea răului şi “înţelepciunea rusească”

În urmă cu exact patru ani, în zorii zilei de 24 februarie 2022, Rusia a…

4 ore ago