Administratie

Oficialii europeni sunt de acord cu programul TM 2023, refăcut de experții tocmiți de Primăria Timișoara

Conform unui anunț al Primăriei Timișoara, juriul care se ocupă de monitorizarea proiectului Timișoara Capitală Europeană a Culturii, și-a dat acordul asupra programului revizuit al evenimentului. Acum, primarul Dominic Fritz speră că va obține şi Premiul Melina Mercouri, care ar aduce în buzunarul orașului 1,5 milioane de euro. Nicio altă capitală culturală nu a pierdut acest premiu în istoria inițiativei.

Primăria a anunțat că au fost parcurse toate etapele necesare pentru a putea demara finanțarea programului cultural prioritar Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii. Acesta a fost asumat prin dosarul de candidatură, iar de curând a fost actualizat de comisia constituită de municipalitate în cadrul Centrului de Proiecte de esub numele de „Echipa Curatorială”, acesta fiind transmis spre validare Juriului european de monitorizare.

Primarul Dominic Fritz e optimist în ceea ce privește titlul, iar acum spune că speră ca orașul să primească și Premiul Melina Mercouri, care va aduce și 1,5 milioane de euro pentru Timișoara.

„Am intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru anul 2023, cel în care Timișoara este Capitală Europeană a Culturii. Am primit și ultimul acord din partea juriului european de monitorizare, care aprobă întru totul programul cultural actualizat pentru perioada rămasă 2022 – 2023. Sunt încrezător că în toamnă, Timișoarei îi va fi decernat premiul Melina Mercouri și suma aferentă pentru programul Capitală Europeană a Culturii. Le mulțumesc pentru munca făcută celor șapte curatori ai programului, colegilor mei de la Centrul de Proiecte și operatorilor culturali implicați în acest efort. Apreciez și contez, în continuare, pe colaborarea constructivă cu Ministerul Culturii și cu Consiliul Județean Timiș, co-finanțatori ai programului”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Printr-o scrisoare oficială transmisă miercuri, 29 martie 2022, oficialii europeni au aprobat pașii realizați până acum. Juriul european de monitorizare consideră Programul Cultural actualizat un punct de referință în desfășurătorul organizărilor pentru anul 2023.

„Analiza amănunțită a stadiului de dezvoltare a proiectelor din dosarul de candidatură inițial și actualizările necesare se bucură de aprobarea noastră deplină”, au subliniat aceștia, adăugând faptul că încurajează echipa și toate părțile interesate – inclusiv autoritățile publice relevante – să continue demersurile în baza celor realizate până în prezent.

Juriul european de monitorizare, conform Deciziei nr. 445/2014/UE a Parlamentului European și a Consiliului, este cel care decide acordarea premiului Melina Mercouri și monitorizează și evaluează îndeplinirea criteriilor europene și a angajamentelor din bidbook.

Centrul de Proiecte va începe procedura de finanțare a proiectelor care fac parte din Programul Cultural actualizat până la sfârșitul acestei săptămâni, urmând ca după ce va fi adoptată propunerea de modificare a OUG 42/2019 să lanseze apeluri de finanțare pentru extinderea programului cultural pentru anul 2023 din bugetul alocat de către Ministerul Culturii.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Riscurile geopolitice analizate într-un seminar științific la Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad

Institutul de Studii Geopolitice al Universității “Aurel Vlaicu” din Arad a găzduit vineri, 5 decembrie,…

8 ore ago

Au lovit și au fugit! Acum, trei tâlhari tineri își așteaptă pedeapsa

Și-au riscat viitorul pentru ceva produse dintr-un magazin. Pentru asta au dat și cu pumnul,…

11 ore ago

Un vârstnic a sfârșit vineri între liniile de tramvai

Vineri, 5 decembrie, aproape de ora 11, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul…

13 ore ago

Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”

Moţiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, prin care…

13 ore ago

Moment istoric: UPT a cumpărat Casa Muhle pe care o va transforma într-o clădire importantă pentru oraș

Universitatea Politehnica Timișoara a cumpărat Casa Mühle, o clădire de o importantă valoare emoțională și…

14 ore ago

Sâmbătă puteţi descoperi “Timișoara interbelică” într-un nou tur ghidat

Sâmbătă, de la ora 14.00, va avea loc un nou tur din seria “Descoperă-ți orașul!”,…

14 ore ago