Primăria Timişoara

Pe stadionul CNI din spatele bazei Dan Păltinișanu se pregătește instalarea gazonului artificial/FOTO

Viitorul „stadion mic” pe care Compania Națională de Investiții îl ridică în spatele bazei de la ”Dan Păltinișanu” va avea în curând gazonul artificial montat. De asemenea a fost turnată deja fundația la viitoarele vestiare.

Viceprimarul Cosmin Tabără a vizitat șantierul stadionului și anunță că vremea bună de afară ajută la derularea investiției realizate de CNI.

La baza sportivă a CNI de pe strada Costică Rădulescu se va trece în curând la montarea gazonului artificial, după ce terasamentul este aproape finalizat. Vor începe în scurt timp și lucrările de zidărie la clădirea administrativă. Fundația pentru tribune a fost turnată, iar tribunele au fost comandate și vor ajunge în perioada următoare la Timișoara. De asemenea, s-a făcut și terasamentul pentru turnarea plăcii de beton pentru terenul de minifotbal/handbal, apoi se va așterne tartanul. Vremea bună din aceste zile este prielnică pentru avansul lucrărilor la această primă bază sportivă a Timișoarei”, a anunțat Cosmin Tabără.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

2 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

2 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

3 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

4 ore ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

5 ore ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

5 ore ago