Social

Primăria Timișoara oferă, la cerere, cazare, pentru persoanele afectate de incendiul de pe strada Mehadia

Persoanele afectate de incendiul care a avut loc la Timișoara, pe strada Mehadia, vor primi sprijin din partea primăriei, a anunțat instituția. Deocamdată ar fi o singură familie, cu un copil, care a solicitat cazare, dar în urma stingerii incendiului ar putea apărea și alte cereri. Chiar dacă apartamentele nu au ars ar putea fi afectate de apa folosită la stingere.

Conform primăriei, după stingerea incendiului de către ISU Banat, au rămas fără locuință câteva zeci de persoane. După ce o parte din aceștia au luat legătura cu apropiați și prieteni în vederea cazării, a rămas de relocat pe moment o familie compusă din doi adulți și un copil. Aceștia sunt cazați la căminul unui liceu din Timișoara, unde au fost pregătite 15 camere cu câte 2 sau 4 paturi.

”Îi asigur pe cei care în această dimineață au trecut prin momente dramatice că suntem alături de ei. Facem tot ce ne stă în putere pentru a fi de ajutor în această situație dificilă. Prima noastră grijă au fost persoanele a căror locuință a ars complet și le-am oferit un adăpost temporar. Acum, colegii mei de la Biroul pentru situații de urgență din Primărie sunt la dispoziția locatarilor de la etajele inferioare ale blocului, pentru a vedea dacă mai sunt persoane care au nevoie de cazare. Noi avem suficiente locuri de cazare pregătite pentru a trece cu bine peste această situație dramatică. De asemenea, dacă apar alte nevoi, de exemplu de hrană, noi suntem aici să ajutăm”, a transmis primarul Dominic Fritz.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Cum i s-a urcat PSD-ului democrația la cap

Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…

2 ore ago

Primăria Moşniţa Nouă scoate la vânzare prin licitaţie mai multe parcele de teren aflate într-o zonă în continuă dezvoltare

Primăria Moșnița Nouă anunță organizarea licitației publice deschise pentru vânzarea a 22 de terenuri situate…

3 ore ago

Activity Foundation – locul unde educația, inițiativa și cooperarea construiesc comunități durabile

Există organizații care se limitează la implementarea unor proiecte punctuale și organizații care reușesc să…

3 ore ago

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

18 ore ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

20 de ore ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

20 de ore ago