Subprefectul PNL Ovidiu Drăgănescu este mai bogat cu 10.500 de lei, bani care i-au intrat în cont, zilele trecute, pentru găzduirea a cinci refugiaţi ucrainieni. Banii obţinuţi nu sunt fiscalizaţi. Drăgănescu se numără printre cei mai avuţi politicieni timişoreni, cel puţin din punct de vedere imobiliar. Cazarea refugiaţilor ucrainieni a devenit o afacere profitabilă în…
Primăria Timișoara oferă, la cerere, cazare, pentru persoanele afectate de incendiul de pe strada Mehadia
Persoanele afectate de incendiul care a avut loc la Timișoara, pe strada Mehadia, vor primi sprijin din partea primăriei, a anunțat instituția. Deocamdată ar fi o singură familie, cu un copil, care a solicitat cazare, dar în urma stingerii incendiului ar putea apărea și alte cereri. Chiar dacă apartamentele nu au ars ar putea fi…
O firmă din Timiș le oferă refugiaților din Ucraina până la 100 de locuri de cazare
Compania Casa Rusu în parteneriat cu Primăria Dumbrăvița și Primăria Becicherecu Mic pune la dispoziția refugiaților ucraineni cu titlu gratuit, peste 50 de locuri de cazare cu posibilitate de extindere de până la 100, într-un spațiu propriu în comuna Carani de lângă orașul Timișoara. „Pentru că înțelegem momentele dificile prin care trec aceste persoane alungate…
Universitatea Politehnica Timişoara oferă cazare pentru toţi studenţii care solicită un loc în cămine
Toţi studenţii Universităţii Politehnica Timişoara care solicită un loc în căminele instituţiei vor putea fi cazaţi aici în noul an universitar. În total, sunt disponibile 6067 de locuri, iar preţurile practicate sunt subvenţionate. Pentru anul universitar 2019-2020, cazările încep în data de 20 septembrie 2019. Și în acest an, UPT va asigura cazare pentru toți…
Peste 6 .000 de studenți ai UPT vor începe viața la cămin
Peste 5.000 de cereri de cazare în căminele Universității Politehnica Timișoara au fost depuse la începutul acestui an de studii. UPT are disponibile peste 6.000 de locuri, iar cele rămase libere vor fi alocate studenților care solicită cazare după admiterea din luna septembrie.
Oferte avantajoase de cazare in „Weekendul papricasului” de la Buzias
La finalul acestei săptămâni, la Buziaș, se va desfășura mult-așteptatul festival al papricașului. Ajunsă la cea de-a IX-a ediție, tradiționala sărbătoare este una dintre cele mai populare manifestări de acest gen din Vestul României, atrăgând zeci de mii de pofticioși și iubitori de folclor autentic.
Peste 50.000 de straini s-au cazat in hotelurile din Timis in prima jumatate din 2017
După prima jumătate a acestui an, Timişul a atras peste 50.000 de turişti străini care s-au cazat în hoteluri, deşi nu este o zonă cunoscută pentru mari atracţii în domeniu. Chiar şi aşa, nu sunt prea multe zone din ţară care să fie mai atractive.
Universitatea de Vest a renovat inca un camin, dar problema cazarilor ramane
Studenţii Universităţii de Vest Timişoara care vor locui în căminul 13 vor avea parte de condiţii mai bune. Instituţia de învăţământ superior a realizat o serie de investiţii, dar, cu toate acestea, UVT nu va putea rezolva, nici acest an, toate cererile de cazare.
Zilele Lacului Surduc: weekend in aer liber, pentru mici si mari
Show aerian, concursuri pe apă, tiroliană pentru copii, concerte și o plimbare de 15 kilometri cu bicicleta – toate acestea fac parte din programul celei de-a doua ediții a Zilelor Lacului Surduc, programate la acest sfârșit de săptămână. Oricât de frumoasă ar fi zona, problemele sunt în continuare aceleași: lipsa de locuri de cazare și de transport.
Refugiatii care ajung in Romania ar putea fi cazati in camine scolare! In Timis nu se stie cate locuri sunt
România se pregătește pentru a primi refugiați, iar o parte dintre aceștia ar putea să fie cazați în căminele școlilor și liceelor din țară. Dacă alte județe au prezentat deja Ministerului Educației locurile disponibile pe care le au pentru emigranți, în Timiș încă nu se știe dacă refugiații vor fi cazați în căminele elevilor.
Lac avem, peisaje la fel, ce facem cu turistii? Cazarea, minusul zonei Surduc
Oricât de frumos ar fi să petreci o după-amiază pe malul lacului Surduc și oricât de multe activități ar fi organizate, îți cam piere cheful să mergi până acolo, de la Timișoara, de exemplu, și să fii nevoit să faci cale întoarsă în aceeași seară. Marea problemă a zonei este lipsa locurilor de cazare, iar autoritățile locale nu au acum soluții.
Camping Trei Ape nu mai are locuri in timpul festivalului de la Garana!
Mai sunt cinci luni până la Gărâna Jazz Fest, dar, dacă vreți să fiți părtași la ediția de majorat a festivalului, trebuie să vă grăbiți să faceți rezervări la cazare. Proprietarii de astfel de spații din zonă încep să anunțe închiderea listelor, așa că s-ar putea să rămâneți pe dinafară.
Viena, cateva informatii utile (I)
Viena este un oraș imens! Este, de departe, cel mai mare oraș din Austria, fiind astfel centrul administrativ, cultural, politic și economic al țării. Fiind de-a lungul secolelor sediul curții imperiale de Habsburg, și implicit capitala Imperiului Habsburgic sub diferitele sale forme, Viena mai păstrează încă urme foarte vizibile ale capitalei imperiale. Centrul istoric al orașului a fost introdus in patrimoniul UNESCO.