Primăria Timişoara

Primarul Dominic Fritz ne prezintă cum trebuie să arate copacii toaletați/FOTO

Schimbăm modul de întreținere al aliniamentelor stradale, ne anunță edilul-șef al Timișoarei, sloganul fiind atașat prezentării unui nou concept de toaletare a copacilor de pe străzile din Timișoara. Tot în aceiași informare pentru cetățeni, desigur realizată pe Facebook, primarul Dominic Fritz ne prezintă și cum ar trebui să arate un copac toaletat.

Cu schema de personal nouă (încă) blocată, Dominic Fritz este și grădinar șef al orașului. El le arată cetățenilor orașului cu se va face de acum înainte toaletările de arbori în Timișoara. Nu vor mai fi doar corecții la cerere pentru câte un pom din fața blocului ci se va aborda unitar, deodată, o stradă.

Până acum, echipele de tăieri interveneau dacă și când primeau o sesizare de la cetățeni că e nevoie de toaletarea unui arbore sau când era un pericol real. Se intervenea doar punctual, iar de multe ori echipele reveneau pe aceeași stradă la sesizări diferite. Această practică ne-a adus în situația în care avem aliniamente întregi unde nu s-a intervenit prin tăieri de corecție, de un deceniu. O practică nesănătoasă pentru arbori. Dacă se fac intervenții la timp asupra puieților, nu va mai fi nevoie de tăieri agresive mai târziu – care de multe ori ne revoltă – asupra arborilor maturi. Noul mod de lucru pe care l-am introdus înseamnă efectuarea lucrărilor tăierilor de formare, corecție și regenerare a tuturor exemplarelor de pe o stradă întreagă, dar respectând și perioadele optime ale fiecărei specii în parte. În septembrie anul trecut colegii mei de la Direcția Infrastructură Verde și echipele de tăieri de la firmele care se îngrijesc de spațiul verde au învățat de la arboricultori renumiți cum să se îngrijească de arborii din oraș, în cadrul unui parteneriat inovativ pentru orașele din România. Îmi doresc ca în această an să pună în practică cele învățate și să avem arbori sănătoși în oraș Este important ca sesizările să fie făcute în momentul în care se constată că există probleme reale care pun în pericol viața cetățenilor sau a bunurilor. Contează ca arborii să fie analizați individual și tratate problemele punctual pentru fiecare caz în parte”, anunță Fritz.

Direcția Infrastructură Verde împreună cu echipa de tăieri au intervenit vineri pe strada Lorena. Aici, e un aliniament de tei, plantat acum 10 ani asupra căruia nu s-au făcut niciodată lucrări de întreținere. De asemenea s-a intervenit și la câțiva nuci care necesitau intervenții de urgență.

În comentariile aferente postării de Facebook pe acest subiect, primarul ne spune și că ”Așa trebuie să arate un arbore după tăiere de corecție”, atașând și o poză în scop descriptiv.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

România lui Mitică. Mitică Dragomir

Dacă ar fi să ilustrez anul 2025, ba chiar şi ultimii 36 de ani, rezumându-mă…

O oră ago

Asociația Club Sportiv Sport Express – locul unde copiii cresc prin sport, încredere și comunitate

Există momente în copilărie care rămân pentru totdeauna: prima minge prinsă corect, primul gol marcat,…

2 ore ago

Un sfert din lucrările la noul Centru Școlar pentru Educație Incluzivă Dumitru Ciumăgeanu au fost realizate/VIDEO

Cu finanțare din PNRR, Consiliul Județean Timiș ridică la Giroc un nou sediu, modern, pentru…

18 ore ago

Primăria Timișoara caută depanatori și specialiști pentru întreținerea rețelei de date și voce, pentru 1,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană caută o firmă de specialitate care să se ocupe de rețeaua de date…

18 ore ago

A bătut un copil de 15 ani pentru lanțul de la gât! Acum își așteaptă pedeapsa

Tâlhărie în a doua zi de Crăciun! Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au reținut un…

20 de ore ago

Cum arată lucrul la tunelurile de pe Margina – Holdea. Secretar de stat la Ministerul Transporturilor, în vizită pe șantier/VIDEO

Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a vizitat șantierul tronsonului de autostradă dintre…

21 de ore ago