Altcineva a ales pentru noi. Cu mult timp înainte de-a merge la urne

Desemnarea de către partea liberală a „sistemului” a lui Nicolae Ciucă drept premier și președinte al PNL a redeschis discuția rotirii premierilor după un anumit număr de ani, astfel ca din 2023 să revenim la premier PSD, în persoana lui Marcel Ciolacu. Asta dacă totul merge liniar la PSD și partea social-democrată a „sistemului” va investi în continuare în acest personaj. Însă imediat după această precizare a sosit și cea cu privire la prelungirea alianței dintre PSD și PNL după alegerile din 2024, ba unii au trâmbițat chiar și-o candidatură comună la președinție, în cazul în care ar exista riscuri ca „sistemul” să piardă funcția în fața vreunui progresist impertinent sau a unui „patriot” feroce.

Astăzi scena politică, după cum o arată sondajele, se așează cam așa: PSD, între 32-35%, PNL, 20-22%, iar AUR și USR puțin peste 10 procente, probabil într-un mare leșin politic și civic. Indecizia și absenteismul probabil că ar fi foarte mari, dacă astăzi ar avea loc alegerile, iar o trezire la viață a electoratului în 2024 ar putea aduce ceva suprize, în bine sau în mult mai rău. Din acest motiv, cunoscătorii și nu numai au concluzionat cu resemnare că varianta unei alianțe PSD-PNL este mai bună pe timp de criză decât ceva ce a arătat că nu funcționează (PNL-USR) și altceva ce ar duce guvernarea spre mișto, comic, poate chiar dramatic (PSD-AUR).

Noul USL cu Ciucă premier duce România pe pilot automat. Nu sunt mișcări bruște nici în dezvoltare, nici în Justiție, corupția prinde culoare în obraji, dar câte un dosar finalizat cu condamnări, precum cazul Elenei Udrea, readuce liniile mafiei politice într-o oarecare vigilență. Plutim. Nici prea bine, nici prea rău, nici prea cald, nici prea rece, inclusive iarna în calorifere, nici prea curat, dar nici dezolant de murdar, cum a mai fost, în țară și-n clasa politică. Vor spune mulți pe bună dreptate că ar fi riscant să ai o guvernare la limită sau spre minoritară, cum la fel de inadecvat ar fi să te bazezi pe un partid extremist și rusofil. .

Dar cum va funcționa asta? Va funcționa? Cât timp? Vor putea face împreună ce făceau separat în vremurile când se aflau de capul lor la guvernare? Exercițiul ăsta de resposabilitate, cum îi spun ei, presupune mult mai mult decât un refugiu al hoților în peșteră. PSD se recuplează la Europa după greaua perioadă Dragnea, liberalii fac și ei pași spre o linie mediană, chiar dacă pierd din energia străzii acumulată în perioada când statul era confiscat de aventurieri autocrați și menageria lor politică. Încă nu amestecă nimeni această masă de oameni politici mânați mai degrabă de interesul de a-și păstra avantajele traiului la putere, decât interesul general, alibiul invocat pentru uniune.

Doar mișcările primarilor amestecă galbenul și roșul până la un roziu-portocaliu. Dar dacă s-ar pune cineva să mixeze ingedientele acestui proiect ce ar obține? Stabilitate, spun unii, mediocritate, ar zice alții. Dacă, întradevăr, „sistemul” s-a temut de ceva nou în România și a reinventat marea coaliție de guvernare, atunci o asemenea structură politică va supraviețui și se va îndrepta spre un singur partid care va domina o vreme scena românească. Spre ce? Probabil că România va funcționa ca o mașină fără date impresionante în fișa tehnică, nu va excela nici în viteză de dezvoltare, nici în performanțe sociale, însă ar putea fi ceva fiabil angajat pe un drum previzibil în Europa și comunitatea nord-atlantică, preferată de acestea unui rău mult mai complicat.

Țara asta se sperie de o dezvoltare prea rapidă, de o modernizare care să ne facă să uităm cum ne duceam greul în mod tradițional. Este tentată mai degrabă să mestece din „nutrețul” naționalist împachetat la Moscova, dar a observat și că vremurile sunt periculoase pentru așa ceva. Ce voia România lui Ion Iliescu în anii 90? Liniște? Probabil că asta vom avea.