Administratie

Dispută pe proiectele medicale ale Timișoarei. Fritz anunță investiții în domeniul sănătății, Diaconu îl anunță că acestea vin de la vechea administrație/Foto

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a anunțat, joi după-masă, o serie de investiții pe care municipalitatea le realizează în domeniul tratării cancerului. Doar că prezentarea cu „investim pentru ca Timișoara” este analizată de fostul viceprimar al Timișoarei, Dan Diaconu, care îl anunță pe edilul șef că se laudă cu munca depusă de fosta administrație.

Facem investiții în sistemul medical, spune primarul Fritz, prezentând un nou buncăr finanțat de la bugetul local, la Spitalul Municipal, unde va fi amplasat un aparat performant pentru tratarea cancerului.

„Investim pentru ca Timișoara să devină centru de excelență în tratarea cancerului. Sute de timișoreni fac naveta în alte orașe pentru a se trata de cancer, în moment dramatice pentru ei și familiile lor. Prin investițiile pe care le facem în sistemul sanitar vrem să le oferim condițiile medicale necesare pentru un tratament performant aici, acasă, în Timișoara. E aproape gata nouă clădire, un buncăr de 2,5 milioane de lei finanțat de Primăria Timișoara ridicat lângă Spitalul Municipal, care găzduiește unul din cele mai noi aparate de radioterapie, un accelerator pentru tratamentul cancerului, dar și un nou computer tomograf. Într-una din vechile clădiri ale Spitalului Municipal, pe care o reabilităm în prezent, este instalat cel de-al doilea aparat de radioterapie. Sunt aparate performante de radioterapie și investigații, în valoare de aproximativ 7 milioane de euro, achiziționate în parteneriat cu Ministerul Sănătății, printr-un program al Băncii Mondiale, pe care le vedeți în pozele alăturate. Îi mulțumesc doctorului Daniel Malița care s-a luptat ca aceste aparate să fie astăzi la Timișoara, la Spitalul Municipal. Va rămâne în funcțiune și vechiul aparat, care are peste 20 de ani, dar încă poate fi util în tratarea anumitor forme de cancer”, scrie Dominic Fritz pe pagina sa de Facebook.

Postarea este sancționată aspru de fostul viceprimar al Timișoarei, Dan Diaconu, care îi atrage atenția asupra faptului că se laudă cu munca fostei administrații a orașului.

„Trebuie să vă hotărâți cumva domnule primar. La trei postări în care vă plângeți de greaua moștenire, aveți câte una în care vă lăudați cu realizările “zmeilor”. Astăzi, noul accelerator și buncărul de la Municipal. Unde avem așa: Decizia pentru achiziția acceleratorului de către Ministerul Sănătății, condiționată de construirea buncărului de către Primărie- 2017; Licitație și începere lucrări de proiectare și execuție buncăr – martie 2018; Buncăr, practic finalizat (cu excepția lucrărilor care se puteau executa doar după ce aparatul sosea) – 2020; Licitație accelerator (Ministerul Sănătății) – 2020. Nu sunt supărat că vă atribuiți meritele. Peste zece, douăzeci de ani nu își va mai aduce nimeni aminte de numele noastre și nici nu e important să o facă. O spun, însă, încă o dată. Incapacitatea de a produce un proiect propriu, oricât de mic, în orice domeniu, va afecta acest oraș pe termen scurt, mediu și lung. Și asta se va vedea și peste 5 și peste 10 și peste 20 de ani. Ce nu faceți azi, și nu faceți, va avea consecințe în viitor”, a răspuns Diaconu, pe aceeași rețea de socializare.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Un vârstnic a sfârșit vineri între liniile de tramvai

Vineri, 5 decembrie, aproape de ora 11, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul…

45 de minute ago

Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”

Moţiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, prin care…

O oră ago

Moment istoric: UPT a cumpărat Casa Muhle pe care o va transforma într-o clădire importantă pentru oraș

Universitatea Politehnica Timișoara a cumpărat Casa Mühle, o clădire de o importantă valoare emoțională și…

2 ore ago

Sâmbătă puteţi descoperi “Timișoara interbelică” într-un nou tur ghidat

Sâmbătă, de la ora 14.00, va avea loc un nou tur din seria “Descoperă-ți orașul!”,…

2 ore ago

Bazele de deszăpezire din Timiș au în stoc material antiderapant necesar pe vreme de iarnă

Bazele de deszăpezire aparținând Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara și cele ale Consiliului Județean…

3 ore ago

Alfred Simonis propune din nou unirea Spitalului Județean cu Spitalul Municipal Timișoara în cadrul unui consorțiu

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, aduce din nou în prim plan ”unirea” Spitalului Județean…

3 ore ago